TOBOȘÁR, toboșari, s. m. Persoană care bate toba într-o orchestră sau într-o fanfară. Pun toboșarul să-ți cînte ca la nuntă. PAS, Z. I 153. Acolo sînt și harpiste, ca la vînătoarea de mistreți... și trîmbițași și toboșari. ODOBESCU, S. III 111. Nu mi-e soare răsărit, Ci mi-e neica... Cu doisprece lăutari Și cu șase toboșari. ȘEZ. I 291. ♦ Crainic care adună lumea bătînd în tobă, pentru a face comunicări de interes obștesc. Îl cheamă astfel fiindcă... a fost toboșar municipal. CARAGIALE, M. 250. ◊ Fig. Fost-am totuși eu și voi rămîne Toboșarul timpurilor noi. BENIUC, V. 102. – Variantă: doboșár s. m.