TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

TOARCÉRE, toarceri, s. f. Acțiunea de a toarce și rezultatul ei. – V. toarce.

TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci cu mâna și cu ajutorul fusului, pentru a obține fire care pot fi țesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor mașini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.

TOÁRCERE, toarceri, s. f. Acțiunea de a toarce și rezultatul ei. – V. toarce.

TOÁRCE, torc, vb. III. Intranz. 1. A trage fire dintr-un caier și a le răsuci (cu mîna și cu ajutorul fusului) pentru a obține fire care pot fi țesute; a prelucra cu ajutorul unor mașini speciale fibre textile pentru războaie mecanice. Privesc pe furiș la Oana care toarce ș-amestecă fuioarele de in cu cele de lînă. DELAVRANCEA, O. II 126. Cu tine două fete stau Și torc în rînd cu tine. COȘBUC, P. I 192. La Humulești torc și fetele și băieții. CREANGĂ, A. 47. Lîngă prispă torcea o fată frumoasă. EMINESCU, N. 8. ◊ Expr. (Familiar) A-și toarce pe limbă = a se gîndi înainte de a vorbi. De-acu-nainte să-ți torci pe limbă cînd îi deschide gura ca să vorbești cu mine, auzi tu? ALECSANDRI, T. 921. Nu i-a tors (mamă-sa) pe limbă, se spune despre cineva care vorbește cu ușurință și fără menajamente. ◊ Tranz. Femeile mai toarseră cîteva caiere pînă la cîntatul cocoșilor de miezul nopții. SANDU-ALDEA, U. P. 212. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori și pînă-n seară. IOSIF, PATR: 9. Taci cu mama, Lurcă, că ți-a cumpăra mama o furcă să torci un fuior. ALECSANDRI, T. I 384. El mătasa o torcea Lungă funie-o făcea. id. P. P. 142. (Figurat sau în contexte figurate) Și-a tors argintul luna în mii și mii de raze. MACEDONSKI, O. I 116. Către asfințitul zilei, obosit acasmă-ntorc, Înc-o noapte, fără tihnă, firul gîndului să torc. DEMETRESCU, O. 42. Drept preot toarce-un greier un gînd fin și obscur. EMINESCU, O. I 69. (Refl.) Cu degetele-i vîntul lovește în ferești Se toarce-n gîndu-mi firul duioaselor povești. EMINESCU, O. I 107. ◊ Refl. pas. Să vadă de putea să se toarcă... ca inul. DRĂGHICI, R. 52. Din ochi lacrimi nu mai stoarce Că ce zboară nu se-ntoarce, Firul rupt nu se mai toarce. ALECSANDRI, P. P. 283. 2. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfîrîitul fusului. Ilinca mîngîia un pisoi care torcea ș-o tot îmboldea cu capul. VLAHUȚĂ, O. A. II 45. Cînd ședeau casnicii la lucru iarna... cotoiul sta lîngă dînșii și torcea. ISPIRESCU, L. 285. În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. Dinaintea gurei de la sobă se încovoia o mîță albă, care torcea de mulțămire. ALECSANDRI, O. P. 95. ◊ (Prin analogie) Motorul porni. Se duse îndărăt la țeava de eșapament și-l ascultă cum toarce puternic și liniștit. DUMITRIU, V. L. 127. – Forme gramaticale: perf. s. torsei, part. tors.

TOÁRCERE s. f. Acțiunea de a toarce și rezultatul ei. (Fig.) Toarcerea greierului, roaderea cariului, iată atîtea și atîtea imagini. GHEREA, ST. CR. I 140.

toárce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 să toárcă; part. tors

toárcere s. f., g.-d. art. toárcerii; pl. toárceri

toárce vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. toárcă; part. tors

toarcére s. f., g.-d. art. toarcérii; pl. toarcéri

TOÁRCE vb. (TEXT.) a fila. (A ~ lâna.)

TOÁRCE vb. v. înapoia, întoarce, reveni, veni.

TOÁRCERE s. (TEXT.) filare, filat, tors, (rar) torcătură.

toárce (-orc, -órs), vb. – 1. (Înv.) A vira, a schimba direcția. – 2. A fila lîna. – 3. (Despre pisici) A scoate un sunet continuu. – Mr. torcu, torșu, toarsă, toarcere; megl. torcu, torș, tors, toarciri; istr. torcu, tors. Lat. tǒrquĕre, prin intermediul unei var. vulgare *tǒrquĕre (Pușcariu 1747; REW 8798), cf. it. torcere (logud. torkere), prov. torser, fr. tordre, cat., sp., port. torcer. – Der. torcător, s. m. (filator); torcătoare, s. f. (femeie care toarce); tors, adj. (filat); tors, adj. (filat); tors, s. n. (acțiunea de a toarce; tort); tort, s. n. (fire toarse), din lat. tōrtus (REW 8809), cf. it., port. torto, prov. tort, sp. tuerto; tortel (var. turtel, torțel), s. m. (cătină, iniță, Cuscuta); tortoțel (var. întorțel), s. m. (torțel); întoarce, vb. (a suci, a răsuci; a schimba direcția; a face pe cineva să-și schimbe părerea; a abate, a conduce; a schimba, a modifica, a altera; a reda, a înapoia; a restitui, a trimite înapoi, a recupera, a despăgubi; a converti; a castra, a jugăni; a da o altă față unei haine uzate; refl., a se îndrepta către, a se adresa; refl., a se înapoia; refl., a da rest), din lat. intǒrquĕre (Pușcariu 888), sau din toarce cu pref. în-; întorcător, s. n. (tindeche la războiul țărănesc); întorcătură, s., f. (înv., răscoală, răzvrătire; Trans., prima vizită a tinerilor însurăței la părinții unuia dintre ei); întors, adj. (înapoiat, răsucit; răsturnat; strîmb; castrat; înțărcat; se spune și despre alimente care prisosesc, la întoarcerea dintr-o călătorie și care nu se mănîncă); întors, s. n. (înapoiere; descîntec care pretinde a înlătura efectele unui blestem sau ale unui ghinion); întorsătură, s. f. (cotitură; sucire; ocolire, învîrtire; schimb, modificare, alt aspect); întorsură, s. f. (schimb; plug); toartă, s. f. (mîner), de la tort, probabil pornind de la mînere de fibră sau sfoară răsucită, cf. calabr. torta „legătură de fir între jug și oiștea plugului”, sicil. tòrta „bătătură”; răstoarce, vb. (a restitui, a înapoia; a răscumpăra).

A TOÁRCE torc 1. tranz. (fibre) A transforma în fire (cu ajutorul fusului). ◊ A-și ~ pe limbă a se gândi bine înainte de a vorbi. 2. intranz. (despre pisici) A scoate un sforăit ușor și prelung asemănător cu sfârâitul fusului. /<lat. torquere

toarce v. 1. a preface lâna, cânepa, etc. în fire subțiri; 2. fig. a. înfîra: se toarce ’n gându-mi firul duioaselor povești EM. cu gând gingaș toarce visuri blânde de noroc AL.; 3. a sforăi încet vorbind de pisici (imitând sunetul fusului la tors). [Lat. TORQUERE, a suci, a întoarce: românește cu sensul restrâns («a întoarce cu fusul»), dar accepțiunea generală a conservat’o compusul întoarce].

toarcere f. acțiunea de a toarce.

toárcere f. Acțiunea de a toarce.

torc, tors, a toarce (lat. tõrquére, tortum și torsum, a toarce, a întoarce: it. tórquere, pv. torser, fr. tordre, cat. sp. pg. torcer. – Toarce, să toarcă (V. tort). Vechĭ. Întorc. Azĭ. Răsucesc lîna (cînepa, inu) din caĭer ca să se prefacă în fir și să se învîrtească pe fus. V. intr. Sforăĭ (ca fusu cînd se’nvîrtește), vorbind de o pisică cînd o mîngîĭ și e mulțumită.

TOARCE vb. (TEXT.) a fila. (A ~ lîna.)

toarce vb. v. ÎNAPOIA. ÎNTOARCE. REVENI. VENI.

TOARCERE s. (TEXT.) filare, filat, tors, (rar) torcătură.

a toarce pisicii expr. a divulga un secret.