TIPOLOGÍE, (1) tipologii, s. f. 1. Studiere sau determinare a tipurilor în care se pot clasifica obiectele, fenomenele etc. dintr-un domeniu oarecare. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. – Din fr. typologie.

TIPOLOGÍE, tipologii, s. f. Studiu științific al trăsăturilor tipice sau al relațiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. – Din fr. typologie.

TIPOLOGÍE, tipologii, s. f. Studiul sau înfățișarea științifică a tuturor trăsăturilor tipice sau a relațiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, obiecte sau fenomene. În unele din nuvelele sale... autorul urmărește o serie întreagă de oameni în acțiuni noi. În tipologia acestora se poate descifra caracterul revoluționarului, caracterul combatantului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 2/4. ♦ Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice ale oamenilor.

tipologíe s. f., art. tipología, g.-d. art. tipologíei; (studii) pl. tipologíi, art. tipologíile

tipologíe s. f., art. tipología, g.-d. art. tipologíei; (studii) pl. tipologíi, art. tipologíile

TIPOLOGÍE s.f. 1. Studiu științific al trăsăturilor tipice ori al relațiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramură a psihologiei care studiază trăsăturile psihice caracteristice ale diferitelor tipuri de oameni. 2. (Lingv.) Mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri în raport cu un tip determinat printr-o analiză unitară. [Gen. -iei. / < fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu].

TIPOLOGÍE s. f. 1. studiu științific al trăsăturilor tipice ori al relațiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, animale, obiecte sau fenomene. ◊ clasificare a tipurilor literare. 2. ramură a pshihologiei care studiază trăsăturile psihice ale diferitelor tipuri de oameni. 3. studiu științific al structurii unui idiom sau grup de idiomuri în raport cu un tip determinat printr-o analiză unitară. (< fr. typologie)

TIPOLOGÍE ~i f. 1) Clasificare științifică a obiectelor și a fenomenelor după anumite trăsături tipice. 2) Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice caracteristice pentru diferite tipuri de oameni. 3) lingv. Metodă de studiere a structurii limbilor pentru a stabili tipul de care țin și pentru a releva trăsăturile comune și distincte. [G.-D. tipologiei] /<fr. typologie

TIPOLOGÍE s. f. (< fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu): mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri, în raport cu un tip determinat, printr-o analiză unitară.

TIPO- „caracter, formă, tipar, imprimare; tipic, tipografic, caracterial”. ◊ gr. typos „semn, amprentă, model, caracter, marcă” > fr. typo-, germ. id., engl. id., it. tipo- > rom. tipo-. □ ~geneză (v. -geneză), s. f., fază de evoluție cantitativă a organismelor, în timpul căreia ia naștere un tip caracterial; ~grafie (v. -grafie), s. f., întreprindere în care se execută tipărirea diferitelor publicații; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., metodă de imprimare a unor texte culese cu litere mobile, mai întîi pe hîrtie și apoi pe piatră litografică; ~liză (v. -liză), s. f., fază care precedă extincția tipului biologic; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Știință a elaborării tipurilor în care se pot clasifica obiectele și fenomenele dintr-un anumit domeniu. 2. Ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul trăsăturilor psihice ale diferitelor tipuri de oameni; ~metrie (v. -metrie1), s. f., procedeu de reproducere cartografică, utilizîndu-se forme compuse din elemente tipografice și clișee; ~metru (v. -metru1), s. n., 1. Instrument cu care se măsoară corpul literelor tipografice. 2. Riglă divizată în unități tipografice, utilizată la măsurarea dimensiunilor machetei, a textelor etc.; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., tipar radiografic; ~stază (v. -stază), s. f., etapă statică în filogenie, caracterizată prin absența relativă a formării tipurilor noi.