Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

30 defini╚Ťii pentru tipic

T├ŹPIC2, -─é, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizeaz─â o persoan─â, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ÔÖŽ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprim─â ├«n art─â esen╚Ťa realit─â╚Ťii. ÔÇô Din fr. typique, lat. typicus.
TIP├ŹC1, tipicuri, s. n. 1. Formul─â obi╚Önuit─â, stereotip─â; obicei, tradi╚Ťie, norm─â, regul─â. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor dup─â care se oficiaz─â slujbele religioase; norm─â, regul─â pentru oficierea serviciului divin. ÔÇô Din sl. tipiku.
T├ŹPIC2, -─é, tipici, -ce, adj. Care distinge, caracterizeaz─â o persoan─â, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ÔÖŽ (Substantivat, n.) Caracterul a ceea ce este specific; p. restr. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprim─â ├«n art─â esen╚Ťa realit─â╚Ťii. ÔÇô Din fr. typique, lat. typicus.
TIP├ŹC1, tipicuri, s. n. 1. Formul─â obi╚Önuit─â, stereotip─â; obicei, tradi╚Ťie, norm─â, regul─â. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor dup─â care se oficiaz─â slujbele religioase; norm─â, regul─â pentru oficierea serviciului divin. ÔÇô Din sl. tipik┼ş.
T├ŹPIC3, -─é, tipici, -e, adj. Care prezint─â particularit─â╚Ťile proprii unui tip; caracteristic, specific. ├Än primul r├«nd este tipic ceea ce exprim─â ├«n modul cel mai deplin ╚Öi mai expresiv esen╚Ťa for╚Ťei sociale respective. V. ROM. mai 1953, 191. Rudin este reprezentantul tipic al p─âturii intelectuale ruse. SADOVEANU, E. 237. Un caz tipic de deformare profesional─â. C. PETRESCU, C. V. 267.
T├ŹPIC1 s. n. Caracterul a ceea ce este tipic, specific, caracteristic. ├Än proza lui Vlahu╚Ť─â tipicul strive╚Öte individualul. VIANU, A. P. 190. ÔÖŽ Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar care ├«n art─â exprim─â esen╚Ťa realit─â╚Ťii. Problema tipicului ocup─â un loc central ├«n estetica marxist-leninist─â. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 485, 3/4.
TIP├ŹC2, tipicuri, s. n. 1. Formul─â obi╚Önuit─â, stereotip─â; obicei, tradi╚Ťie, norm─â, regul─â. Toate erau dup─â tipicul prim─âverilor de la noi, numai ├«nt├«rziate. SADOVEANU, M. C. 120. Dup─â anume tipic ╚Öi pentru anume ├«nchipuieli. C. PETRESCU, A. R. 24. Totul era corect, protocolar ╚Öi f─âcut dup─â tipicul marilor doliuri. ANGHEL, PR. 66. 2. Carte cuprinz├«nd ansamblul regulilor dup─â care se s─âv├«r╚Öesc slujbele religioase; norm─â, regul─â pentru serviciul divin. Slujba, dup─â tipicul cel mare, se petrecu ├«n lini╚Öte. SADOVEANU, O. VII 167. Slujea ├«n biseric─â f─âr─â prip─â ╚Öi toate le spunea ╚Öi le f─âcea dup─â tipic. GALACTION, O. I 207. ╚śtie tipicul pe de rost, zilele de har╚Ťi ╚Öi post. ARGHEZI, V. 181. Un diac citi tipicul. EMINESCU, L. P. 142.
t├şpic1 adj. m., pl. t├şpici; f. t├şpic─â, pl. t├şpice
tip├şc2 s. n., pl. tip├şcuri
t├şpic adj. m., pl. t├şpici; f. sg. t├şpic─â, pl. t├şpice
tip├şc s. n., pl. tip├şcuri
T├ŹPIC adj. 1. v. caracteristic. 2. v. reprezentativ.
TIP├ŹC s. 1. v. uzan╚Ť─â. 2. v. ceremonial. 3. v. canon. 4. canon, lege, norm─â, regul─â. (Un ~ al artei clasice.)
Tipic Ôëá atipic, necaracteristic, netipic
T├ŹPIC, -─é Care are, care prezint─â particularit─â╚Ťile proprii unui tip; caracteristic, specific. // s.n. Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprim─â ├«n mod veridic esen╚Ťa realit─â╚Ťii. [Cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus].
T├ŹPIC, -─é I. adj. care prezint─â particularit─â╚Ťile proprii unui tip; caracteristic, specific. II. s. n. 1. caracterul a ceea ce este specific. 2. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprim─â ├«n mod veridic esen╚Ťa realit─â╚Ťii. (< fr. typique, lat. typicus)
tip├şc (-ce), s. n. ÔÇô 1. Ritual. ÔÇô 2. Formular. ÔÇô 3. Regul─â, norm─â, form─â stabilit─â. ÔÇô Mr. tipic├│. Ngr. ¤ä¤ů¤Ç╬╣¤░¤î╬Ż, cf. sl. tipik┼ş (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 142). ÔÇô Der. tipicar, adj. (formalist, maniac); tipic─ârie, s. f. (manie); tipicale, s. f. (ore liturgice a╚Öezate ├«ntre ╚Öase ╚Öi nou─â), din gr. ¤ä¤ů¤Ç╬╣¤░╬Č; tipicui, vb. (a prescrie, a prevedea).
T├ŹPIC2 ~c─â (~ci, ~ce) Care ├«ntrune╚Öte tr─âs─âturile ce individualizeaz─â; caracteristic; specific; distinctiv; propriu. Caz ~. /<fr. typique
TIP├ŹC ~uri n. 1) Carte care con╚Ťine regulile de oficiere a serviciului divin. 2) Fiecare dintre regulile de oficiere a slujbei religioase cuprinse ├«n aceast─â carte. /<sl. tipiku, ngr. tipik├│n, fr. tipique
T├ŹPIC1 ~uri n. 1) Caracter specific. 2) Ansamblu de propriet─â╚Ťi specifice unui fenomen artistic sau unui personaj literar prin intermediul c─ârora se exprim─â ├«n art─â esen╚Ťa realit─â╚Ťii. /<fr. typique
╚Ťip├şc, ╚Ťip├şci, s.m. (reg.) pantof, gheat─â; cipic.
tipic a. 1. ce caracteriza un tip: fiecare rass─â are o fizionomie tipic─â; 2. ce serv─â de tip: caractere tipice; 3. alegoric, simbolic.
tip├Čc n. 1. carte ce coprinde regulele ╚Öi ordinea serviciului divin: Tipic bisericesc de Anton Pann (1851); 2. fig. formular fix: dup─â tipic. [De origin─â slavo-greac─â].
*t├şpic, -─â adj. (vgr. typik├│s). Care caracterizeaz─â un tip: tr─âs─âturile tipice ale rase─ş galbene. Care are o puternic─â originalitate: personagi┼ş tipic.
tip├şc n., pl. ur─ş (mgr. ╚Öi vgr. typik├│n, d. typik├│s, tipic; vsl. tipik┼ş). Ritual, cartea care cuprinde r├«ndu─şala serviciulu─ş bisericesc: Tipicu lu─ş Anton Pan (1851). Fig. Iron. Rutin─â, pareatc─â: acest func╚Ťionar se ╚Ťine de tipic, dup─â tipic. V. cli╚Öe┼ş.
TIPIC adj. 1. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. caracteristic, clasic, reprezentativ, specific. (Un exemplu ~.)
TIPIC s. 1. obicei, regul─â, r├«nduial─â, uz, uzan╚Ť─â, (├«nv.) ╚Öart. (Care e ~ ├«n aceste ├«mprejur─âri?) 2. ceremonial, ceremonie, etichet─â, protocol, regul─â, ritual, r├«nduial─â, (rar) rit, (├«nv.) politic─â. (Conform ~ de la curte...) 3. (BIS.) canon, ritual, (├«nv.) trebnic. (Dup─â ~ ortodox.) 4. canon, lege, norm─â, regul─â. (Un ~ al artei clasice.)
tipic (tipicon) (gr. ¤ä¤ů¤Ç╬╣¤░¤î╬Ż [sc. ╬▓╬╣╬▓╬╗╬»╬┐╬Ż], de la ¤ä¤ů¤Ç¤î¤é, ÔÇ×chip, form─â, norm─âÔÇŁ) (Biz.), cartea care cuprinde r├ónduiala ╚Öi regulile s─âv├ór╚Öirii slujbelor pe ├«ntregul an bisericesc. ├Än linii mari t. a fost or├ónduit de Sf. Apostoli ├«n sec. 1. ├Än sec. III, Hariton M─ârturisitorul (m. 270) a stabilit un t. continuat ├«n sec. 4, de Eftimie cel Mare ╚Öi Teoctist. ├Än sec. 5-6 t. este completat ╚Öi dezvoltat de cuviosul Sava (egumenul Lavrei cu acela╚Öi nume din Palestina). La ├«nceputul sec. 7, ├«n timpul invaziei lui Hosroe asupra Palestinei, acest t. s-a pierdut iar Sofronie patriarhul Ierusalimului (sec. 7) l-a ref─âcut din memorie complet├óndu-l. ├Än sec. 8, Cosma Melodul, episcop de Maiuma (m. 743) ╚Öi Ioan Damaschin (m. 749) au completat t. ierusalimitean pe care apoi, ├«n sec. 9, Teodor Studitul (m. 826), l-a completat ╚Öi l-a introdus ├«n m├ón─âstirile din jurul Constantinopolului. Tot ├«n sec. 9, Marcu, episcopul Idruntului a ad─âugat la t. reguli ÔÇô pentru cazurile c├ónd se ├«nt├ólnesc mai multe s─ârb─âtori ├«n aceea╚Öi zi ÔÇô cunoscute sub numele de ÔÇ×Capetele (capitolele) lui MarcuÔÇŁ. La rom├óni, primul t. a fost tip─ârit ├«n M├ón─âstirea Neam╚Ť la 1816. Echiv. lat.: caeremoniale.
T├ŹPIC, -─é adj. (cf. fr. typique, it. tipico, lat. typicus): ├«n sintagma dialect tipic (v.).
-TIPIC ÔÇ×referitor la form─â, caracterial, tipicÔÇŁ. ÔŚŐ gr. typikos ÔÇ×simbolic, exemplarÔÇŁ > fr. -typique, engl. -typic, germ. -typisch > rom. -tipic.

Tipic dex online | sinonim

Tipic definitie

Intrare: tipic (adj.)
tipic adj. adjectiv
Intrare: tipic (suf.)
tipic suf.
Intrare: ╚Ťipic
╚Ťipic
Intrare: tipic (subst.)
tipic subst. substantiv neutru