ÎNTÍNDE, întínd,
vb. III.
I. (Predomină ideea unei mișcări liniare în spațiu, pornind de la un punct spre altul)
1. Tranz. A trage de unul sau de amîndouă capetele sau de toate părțile unui corp (mărindu-l) A întinde un elastic. ▭ Merge binișor cu arcul gata către locul bănuit... se oprește și-ntinde arcul. CARAGIALE, P. 111. ◊
Expr. A întinde (cuiva)
cursa sau
o cursă, lațul, un laț) = a așeza cursa pentru a prinde un animal;
fig. a se folosi de mijloace viclene față de cineva. O cursă pe care i-o întindea tată-său. ISPIRESCU, L. 18. Vînătoru-ntinde-n crîng La păsărele lațul. EMINESCU, O. I 174. ◊
Intranz. Pescarii întind veseli de căpătîiul funiilor. DELAVRANCEA, S. 64. ◊
Refl. Parcă pielea mi se întinde pe oase, de le simt contururile. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. ◊
Refl. pas. Arcuri se întind în vînt. EMINESCU, O. I 148. ♦
Refl. A se încorda. Mușchii i se întinseseră ca coarda unui arc. NEGRUZZI, S. I 42. ♦
Refl. (Mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lărgi sau a se lungi prin deformare permanentă, a se lăbărța. Flanela s-a întins la gît. ♦
Refl. (Despre unele lichide) A curge în formă de dîre băloase. Borșul trezit se întinde.
2. Tranz. (Cu privire la părți ale corpului) A mișca lungind într-o direcție oarecare, a desfășura în toată lungimea. Cîte un bătrîn care stătea la fereastră întindea gîtul și îl urmărea cu ochii. DUMITRIU, N. 152. Puternicile brațe spre dînsa întindea. EMINESCU, O. I 95. Nu e nevoie, cînd zîmbiți, să întindeți buzele pîn’ la ceafă. ALECSANDRI, T. I 295. ◊
Fig. Întinde cu mîndrie aripele-ți ușoare, O! sufletul meu vesel, o! suflet fericit. ALECSANDRI, P. I 124. ◊
Expr. A întinde mîna (sau
o mînă) = a face un gest cu brațul:
a) pentru a indica ceva;
b) pentru a cere de pomană. Chiar cerșetorul din colț a uitat să întindă mîna. C. PETRESCU, C. V. 290.
A întinde (cuiva)
mîna (sau
mîinile) =
a) a înainta brațul către o persoană pentru a da mîna cu ea (în semn de salut;
fig. a-și manifesta dragostea sau prietenia pentru cineva. Fata zîmbi, întinse mîna: Dumneata ești domnu Macovei? SADOVEANU, M. 113. Vartolomeu Diaconu întinse mîna prietenos. C. PETRESCU, A. 280. A plecat fără să-mi întindă mîna. VLAHUȚĂ, O. A. 471. Trebuie să le întindem mînile cu dragoste. ALECSANDRI, T. I 361;
b) (
fig.) a veni în ajutorul cuiva, a salva pe cineva dintr-un impas. Noi vă întindem mîna – continuă brigadierul – să vă ridicăm pe un drum mai neted ce duce la fericire și la belșug. MIHALE, O. 44.
3. Refl. (Despre ființe) A-și destinde corpul (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). [Bardac] dormea cît e ziua de mare, se întindea, căsca. SADOVEANU, O. VII 357. Se întindea și mai căsca. ȘEZ. II 35. Dar podarul se gîndea Și cu lene se-ntindea. ALECSANDRI, P. P. 159. ♦ A se înălța ridicîndu-se în vîrful picioarelor. Dragă mi-i lelița-naltă, Că-mi dă gură peste poartă; Dar lelița mititea Se-ntindea și n-ajungea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦
Fig. A se încumeta, a cuteza, a îndrăzni, a se obrăznici. Nu te-ntinde! ◊
Expr. Nu te-întinde mai mult decît ți-e plapuma (sau, regional,
oghialul) = nu pretinde mai mult decît poți avea, fii modest. Nu mai lungi vorba... Nu te-ntinde mai mult decît ți-i oghialul! ALECSANDRI, T. 464.
4. Refl. (Despre ființe) A se culca (pentru a dormi sau a se odihni). Se întinse la umbra tufanului. PREDA, Î. 153. Și cînd în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mînile pe piept, I-nchide geana dulce. EMINESCU, O. I 168. Ne întindem pe mușchi, sub un măslin. ALECSANDRI, O. P. 350. ♦
Tranz. A doborî la pămînt printr-o lovitură. La pămînt îl întindea, De falangă mi-l lega Și-l bătea și tot striga. ALECSANDRI, P. P. 130.
5. Tranz. A înmîna, a prezenta, a oferi, a da. Fata a întins unchieșului niște hîrtii, pe urmă... s-a întors în loc. GALAN, Z. R. 32. Răsturnă mămăliga pe măsuța joasă și rotundă, tăie jumătate și o întinse pe un fundișor lui Mitrea. SADOVEANU, B. 28. Îi întinse un bănuț de aur. DELAVRANCEA, H. T. 36. Și, întorcîndu-mi fața, eu spada ți-am întins. EMINESCU, O. I 91.
6. Tranz. (Cu privire la o armă de foc) A îndrepta spre...; a ochi. Stăi, stăi, nu-ntinde flinta, că plumbul e fierbinte. COȘBUC, P. II 96. Se întîlnește cu necuratu; cînd întinde pușca să deie, el îi zice: stăi, nu da, că-ți voi fi de folos. ȘEZ. II 40.
7. Tranz. (În
expr.)
A (o) întinde (la drum) = a pleca repede, a grăbi mersul, a fugi, a o șterge. De la Brăila înainte, lui Moș Gheorghe i se pare că trenul o întinde la drum, cu tot dinadinsul. SP. POPESCU, M. G. 39. Întinse unchiașul la drum. ISPIRESCU, L. 96. O întinse cu grabă spre București. BĂLCESCU, O. II 110. (Rar, cu altă construcție) Întinseră piciorul la drum. ISPIRESCU, L. 322. (
Intranz., despre vite)
A întinde la jug = a trage (din greu). Boii se spetesc întinzînd la jug. ALECSANDRI, T. 970. (
Refl., rar, despre cai)
A se întinde galopului = a o lua, a merge în galop mare. Într-un mers obișnuit, iepușoara... ar fi părut o mîrțoagă...; acum, abia se zărea prin fulgi, întinsă galopului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949,
nr. 162, 6/1.
8. Tranz. (Rar, cu privire la ființe, în special la oameni) A chinui, a tortura. De te-aș prinde, Ca p-un cîine te-aș întinde Că la toți le-ai dat noroc, Pe mine mă arzi in foc. TEODORESCU, P. P. 278. ♦
Fig. A trage de cineva, a hărțui. Bietu popa... e și el întins în toate părțile. STĂNOIU, C. I. 30.
II. (Predomină ideea de răspîndire sau așternere în lungime și lățime pe o suprafață)
1. Tranz. (Cu privire la obiecte strînse, îndoite, împăturite) A desface, a desfășura (în lung și în lat), a așeza în toată întinderea, pentru a forma un așternut, pentru a expune la aer etc. Muierea... întinse hainele să se usuce. RETEGANUL, P. III 4. El întinse pe pajiște niște scoarțe scumpe. ISPIRESCU, L. 109. Aceste două vase, după ordinul colonelului, întinseră pînzele în vînt. BOLINTINEANU, O. 264. [Rufele] să le anin în cuiul meu și să le întind în odaie. ALECSANDRI, T. I 322. ◊
Fig. Neguri albe, strălucite, naște luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe cîmpie. EMINESCU, O. I 72. Azi dimineață ne-am trezit cu iarna în țară. Ea și-a întins cojoacele albe pe vîrfurile munților. ALECSANDRI, S. 308. ◊ (Cu privire la obiecte care – după ce au fost desfășurate – trebuie fixate, susținute, sprijinite) Ienicerii... Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari. EMINESCU, O. I 146. (
Refl. pas.) S-a întins puntea de legătură cu uscatul. BART, E. 317. Între cei patru stîlpi de la intrare se-ntindea ziua, peste șanț, un pod de piele de bivol. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. ◊ (Cu privire la obiecte care trebuie expuse vederii) Oamenii și-au întins marfa pe mesele din piață.
A întinde masa (sau
masă) = a așterne masa pentru mîncare, a pune masa; a da o masă (cu oaspeți mulți). Cînd boierul întindea masă mare... chema tacîmul curții ca să desfăteze pe mosafiri. GALACTION, O. I 69. Vreo zece fete... ajutau Gherghinei să întindă niște mese în ogradă. BUJOR, S. 95. Mîndră masă-și întindea Și tot bea și veselea Și din gură-așa zicea... ALECSANDRI, P. P. 72. (
Refl. pas.) Într-o mînăstire din trecut rămasă, În domneasca sală se întinde masă. BOLINTINEANU, O. 54. ♦ (Cu privire la substanțe moi sau plastice) A așeza pe o suprafață mai mare, subțiind, netezind; a răspîndi. Au întins hoștinile fierbincioare pe o pînzătură. CREANGĂ, A. 15. ◊
Expr. A întinde o foaie (de aluat) = a subția o foaie de aluat (de obicei apăsînd-o de repetate ori cu o vergea de lemn), a-i mări suprafața.
2. Refl. A ocupa un spațiu (mai) mare, (mai) întins, a acoperi o suprafață mare. Dincolo de marginile pădurii se întind ogoarele de porumb. BOGZA, C. O. 246. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. SLAVICI, O. I 214. Ograda... se-ntindea gălbuie în lună. EMINESCU, N. 51. ◊
Fig. Freamătul de sară conteni, pacea începea a se întinde iar pe iaz. SADOVEANU, O. I 410. Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Urmat de determinări introduse prin «pînă la», arată limitele unui ținut, ale unei țări etc.) Dobrogea se întinde pînă la mare. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se prelungi (într-o direcție), a acoperi o suprafață mare. Din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii. COȘBUC, P. II 78. Parada se întindea ca un șerpe pe șovoita uliță. NEGRUZZI, S. I 29. ◊
Expr. A întinde hora = a forma o horă. Nu-s crunt, nici hapsîn, Puternic și bun, Pe toți îi cuprind și horele-ntind. Aduc sărbătoare la mic și la mare. BANUȘ, B. 102. Hori de-mi întindea, Hori de-mi învîrtea. TEODORESCU, P. P. 647. ♦ (Despre plante, buruieni etc.) A se lăți, a se răspîndi (orizontal pe pămînt). Troscotul s-a întins peste toată curtea.
3. Tranz. Fig. (Cu privire la putere, stăpînire etc.) A mări, a lăți, a spori. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii... să împingem neamurile unele asupra altora, ca astfel să întindem domnirea și puterea noastră. RUSSO, O. 30. ◊
Refl. Puterea mea se-ntinde Preste cer, preste văzduhuri. CONACHI, P. 87. ♦ (Despre idei, zvonuri) A se răspîndi, a se extinde. Vestea... s-a întins vertiginos în uzină. SAHIA, N. 35. ♦ (Despre acțiuni, mișcări sociale) A se dezvolta, a lua proporții. Din Zarand, răscoala se întinde și cuprinde și Hunedoara. IST. R.P.R. 281. Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește. EMINESCU, O. I 144. ♦ (Despre boli, epidemii) A cuprinde o suprafață din ce în ce mai mare, a se lăți. Începuse cangrena să se întindă ca o pată de păcură pe umărul lui Bernaru. MIRONESCU, S. A. 121.
4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dăinui, a ține. Festivitatea a luat sfîrșit. Masa care a urmat... s-a întins pînă dimineața. STANCU, U.R.S.S. 94. Veseliile se întinseră pînă noaptea tîrziu. ISPIRESCU, L. 376. ♦ (Urmat de determinări introduse prin
prep. «cu» sau «asupra») A insista, a stărui. Ar fi fastidios a mă întinde mai mult asupra acestui subiect. GHICA, S. 212. ◊
Expr. A se întinde la vorbă (lungă) sau
cu vorba sau (
tranz.)
a o întinde la vorbă sau
a întinde vorba (sau
vorbe) = a lungi vorba, a vorbi mai mult decît trebuie, a tărăgăna sau a face să tărăgăneze o discuție. Cu răbdarea păianjenului ce-și țese pînza, în mod voit întindea vorba. V. ROM. septembrie 1952, 175. Se bucura mama că-i veneau neamurile, s-o mai întindă cu ele la vorbă. STANCU, D. 5. Își ceru iertare și plecă mînat de treburi urgente, care nu-i dădeau răgaz să se întindă la vorbă lungă. C. PETRESCU, A. 469. Le-a îngăduit să se întindă la vorbă. REBREANU, R. I 145. Ce să mai întind vorbe? RETEGANUL, P. I 55. Ne-am prea întins cu vorba și luminarea-sa nu știe cum să ne mai intre în voie. CREANGĂ, P. 258. – Forme gramaticale:
perf. s. întinsei,
part. întins. –
Prez. ind. și: (regional) întinz (DELAVRANCEA, A. 129, CARAGIALE, O. I 56). – Variantă: (învechit)
tínde (BUDAI-DELEANU, Ț. 178)
vb. III.
tínde (-dm -ns), vb. –
1. A întinde, a extinde. –
2. A năzui, a aspira. –
Mr. tindu, timsu, tes. tindire,
megl. tind, tins, tindiri.
Lat. tĕndĕre (Pușcariu 1735; REW 8640),
cf. it. tendere,
prov.,
fr. tendre,
sp.,
port. tender; sensul al doilea a fost luat din franceză. –
Der. întinde,
vb. ( a trage în lungime, a extinde; a etira, a lungi; a destinde, a lărgi, a desface, a dezdoi; a arma, a dispune, a așeza; a încorda arcul, a înțepeni;
refl., a se mări în lungime, a pune caii la goană;
refl., a se desfășura, a se dezvolta;
refl., a pretinde prea mult, a depăși limitele;
refl., a deveni vîscos un lichid prin alterare), cu
pref. în-, sau direct din
lat. intĕndĕre (DAR; Rosetti, I, 173), care s-a dezvoltat în alte idiomuri romanice cu sensul special de „a înțelege, a auzi”; întins
adv. (direct, fără ocolișuri); (în)tinzător,
adj. (care se întinde;
s. n., tindeche la războiul de țesut); (în)tinzătoare,
s. f. (lambă, lanț sau funie care leagă crucea proțapului cu capetele osiei la car); întindere,
s. f. (extensie, desfășurare, tensiune, încordare, suprafață); întinsoare,
s. f. (tensiune, încordare; scurtătură); întinsură,
s. f. (extensiune); întinzătură,
s. f. (extensiune); întinzime,
s. f. (extensiune), cuvînt
înv.; destinde,
vb. (a relaxa, a diminua încordarea). –
Der. neol. extinde,
vb., după
fr. étendre; pretinde,
vb., după
fr. prétendre; pretenți(un)e,
s. f., din
fr. prétention; pretențios,
adj., din
fr. prétentieux; pretendent,
s. m., din
fr. prétendant.