tinicheá și (nord) tenecheá f., pl. ele (turc. teneké, ngr. tenekés, bg. tenekiĭa). Tablă, foaĭe de metal, maĭ ales de fer, spoită cu cositor saŭ nu, întrebuințată la acoperit casele, la făcut vase de bucătărie ș. a. Cană de tinichea de luat apă: bea apă din tinichea (V. ibric). Munt. Pop. Scîndură supțire de brad. Iron. Decorațiune, medalie: a umbla după tinichele. A lega unuĭ cîne tinicheaŭa de coadă, a-ĭ lega de coadă un vas de tinichea, de al căruĭ zgomot el se sperie și fuge chelălăind pînă ce se rupe sfoara. (Un obiceĭ sălbatic). Adv. A rămînea tinichea, a rămînea afif, lefter, fără nicĭ un ban.