timpan definitie

2 intrări

19 definiții pentru timpan

TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin vibrații undele sonore la urechea internă. 2. Instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.
TIMPÁN, timpane, s. n. 1. Membrană elastică care desparte urechea externă de cea mijlocie, transmițînd undele sonore în interiorul urechii mijlocii și interne. Avea chipul lui Nicachi Sacară și rînjea... strigînd cu un glas care detuna în timpan. C. PETRESCU, R. DR. 218. 2. Instrument muzical de percuție, al cărui corp de rezonanță este o emisferă de alamă acoperită cu o membrană de piele tăbăcită care poate fi întinsă mai mult ori mai puțin și, care, lovită cu niște baghete, produce sunete. El făcu cazacilor o primire strălucită... cu împușcăturile tunurilor și zgomotoasa armonie de trîmbițe, tobe, fluiere, timpane. HASDEU, I. V. 73. Vom cînta dar acum noi, În timpane și-n cimpoi. ȘEZ. VIII 41. 3. Suprafață (netedă sau ornamentată cu sculpturi) cuprinsă între cele trei cornișe ale frontonului unei clădiri, al unui monument etc. Sculpturile din căpătîiele aticului și cele de la timpanele arcului ne amintesc izbînzile lui Traian în contra dacilor și parților. ODOBESCU, S. III 73.
timpán s. n., pl. timpáne
timpán s. n., pl. timpáne
TIMPÁN s. 1. (ANAT.) (înv.) tobă. 2. (MUZ.) (înv. și reg.) paucă.
TIMPÁN s.n. 1. Membrană elastică care desparte urechea externă de cea mijlocie. 2. (Muz.) Instrument de percuție cu sunetul acordabil, constând dintr-un corp de aramă în formă de cazan, având gura acoperită cu o membrană de piele care vibrează atunci când este lovită cu niște bețișoare. 3. Spațiu cuprins între cele trei cornișe ale unui fronton, de obicei decorat cu sculpturi; suprafața cuprinsă între orizontală și arcele unei bolți. 4. (Tehn.) Pinion dințat. // (În forma timpano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „tobă”, „membrană întinsă”, „timpan (1)”. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. tympan, it. timpano, cf. lat. tympanum, gr. tympanon].
TIMPANO- v. timpan (4) [în DN].
TIMPÁN1 s. n. 1. membrană elastică ce separă urechea internă de conductul auditiv extern. 2. perete de lemn sau de beton armat, parțial scufundat sub apă, care împiedică pătrunderea corpurilor în aducțiune, în camera de echilibru etc. ◊ membrană care separă două camere într-un rezervor. 3. instrument muzical de percuție, acordabil, dintr-un cazan emisferic de aramă acoperit cu o membrană de piele pusă în vibrație prin lovirea cu două baghete din lemn. 4. spațiu triunghiular între cornișele unui fronton, decorat cu sculpturi; suprafața între orizontală și arcele unei bolți. 5. (tehn.) pinion dințat. (< fr. tympan, it. timpano)
TIMPAN2(O)- elem. „timpan”, „membrană”. (< fr. tympan/o/-, cf. lat. tympanum, gr. tympanon)
TIMPÁN ~e n. 1) anat. Membrană elastică care desparte partea externă a unei urechi de cea mijlocie și transmite undele sonore în interiorul urechii mijlocii și interne. 2) Instrument muzical de percuție constând dintr-o membrană întinsă pe o emisferă. /<fr. tympan, it. tompano
timpan n. 1. Anat. cavitatea urechii în fundul căreia e o membrană ce o lovesc sunetele; 2. Arhit. spațiu încadrat de cele trei cornișe ale frontonului: cu timpane și medalioane sculptate OD.
*timpán n., pl. e (vgr. týmpanon, daira, d. týpto, bat, lovesc. V. timbru, timpină, tip, tambur). Anat. Membrana sonoră din fundu urechiĭ. Arh. Spațiu din mijlocu frontonuluĭ.
TIMPAN s. 1. (ANAT.) (înv.) tobă. 2. (MUZ.) (înv. și reg.) paucă.
timpan (< it. timpano; engl. kettle drum; fr. timbale; germ. Pauke). Instrument de percuție* de origine arabă; în Asia a pătruns până în India și China, iar în Africa s-a răspândit până aproape de Ecuador. Europenii cunosc acest instr. abia după prima cruciadă, când a fost adus în Europa și întrebuințat pentru a acompania trp. militare, rămânând multă vreme un instr. exclusiv militar. Este introdus prin sec. 17, în orch. de operă. Rolul t. în orch. crește pe măsura evoluției muzicii simf., Beethoven fiind primul compozitor care acordă din punct de vedere expresiv o mare importanță acestui instr. (conferindu-i chiar un rol solistic, ex. Schezo*-ul Simf. a IX-a). În sec. 20 tinde să egaleze contribuția oricărui instr. din orch. simf. Membrana, din piele de vițel, este întinsă pe un bazin metalic în formă semisferică sau semiovoidă. Instr. este acordabil. Modul de acordare (2) depinde de tipul de fabricație. Există patru tipuri de t.: a. t. acordat cu ajutorul unor șuruburi; b. t. acordat cu ajutorul unor chei; c. t. acordat prin rotirea bazinului; d. t. acordat cu ajutorul unei pedale* (astăzi tipul cel mai utilizat). Membrana se pune în vibrație prin lovire, cu două baghete (2) din lemn. Una din extremitățile baghetei, bombată, poate fi învelită cu diferite materiale: fetru, burete, lână, cauciuc, plută, piele. De felul materialului, cu care este învelită bagheta depinde calitatea sunetului: de la un sunet dur până la unul foarte moale. Datorită pedalei, se poate obține efectul special de glissando*. În mod obișnuit, în orch. simf. se folosesc 2-4 t., dar literatura muzicală cunoaște și cazuri în care numărul acesta este depășit.
TIMPAN-, v. TIMPANO-.~ectomie (v. -ectomie), s. f., excizie a timpanului.
TIMPANO- „timpan, membrană”. ◊ gr. tympanon „tobă, timpan” > fr. tympano-, germ. id., engl. id., it. timpano- > rom. timpano-. □ ~labirintoscleroză (v. labirinto-, v. -scleroză), s. f., afecțiune caracterizată printr-o hipoacuzie progresivă de tip mixt, produsă de sclerozarea labirintului; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație de chirurgie plastică pentru refacerea timpanului perforat; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., întărire patologică a timpanului, care provoacă surditate; ~tom (v. -tom), s. n., instrument lanceolat utilizat în timpanotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., puncție medicală a timpanului.
Cooperativa Ochiul și Timpanul expr. (iron.) Securitatea, poliția politică a regimului comunist.
ochiul și timpanul expr. (glum.) SRI, Serviciul Român de Informații.

timpan dex

Intrare: timpan
timpan 2 pl. -uri substantiv neutru
timpan 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: timpan(o)-
timpan 3 pref. element de compunere prefix
timpano element de compunere prefix