ticnire definitie

38 definiții pentru ticnire

TICNÍ vb. IV v. tihni.
TICNÍRE s. f. v. tihnire.
TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticní vb. IV] – Din sl. tihnonti.
TIHNÍRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni.
ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti, a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. sb. ciknuti.
TICNÍ vb. IV v. tihni.
TICNÍRE s. f. v. tihnire.
TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticní vb. IV] – Din sl. tihnonti.
TIHNÍRE, tihniri, s. f. (Înv.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni.
ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. scr. ciknuti.
TICNÍ vb. IV v. tihni.
TICNÍRE s. f. v. tihnire.
TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. (Și în forma ticni; construit cu subiectul logic în dativ) A-i cădea bine, a-i fi favorabil, folositor, prielnic. V. prii. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105. Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176. Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73. – Variante: tigní (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89), ticní vb. IV.
TIHNÍRE s. f. (Învechit; și în forma ticnire) Liniște, pace, mulțumire. ◊ Loc. adv. Cu tihnire = în tihnă, în liniște; netulburat, nestingherit. Petrecea mai ușurată despre toate și mai cu ticnire întru fericirile ce îi făcea bătrînul. GORJAN, H. IV 178. – Variantă: ticníre s. f.
ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. (Familiar) 1. Refl. A se sminti, a-și pierde mintea. 2. Tranz. A clinti, a mișca din loc; a ciocni, a plesni.
tihní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tihnéște, imperf. 3 sg. tihneá; conj. prez. 3 să tihneáscă
tihníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnírii
!țicní (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se țicnéște, imperf. 3 sg. se țicneá; conj. prez. 3 să se țicneáscă
tihní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tihnésc, 3 sg. tihnéște, imperf. 3 sg. tihneá; conj. prez. 3 sg. și pl. tihneáscă
tihníre s. f., g.-d. art. tihnírii
țicní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țicnésc, imperf. 3 sg. țicneá; conj. prez. 3 sg. și pl. țicneáscă
TIHNÍ vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)
ȚICNÍ vb. v. înnebuni.
tihní (-nésc, -ít), vb.1. A se bucura de odihnă, a sta liniștit. – 2. A se simți bine, a profita de ceva, a-i conveni. – Var. Mold. ticni, Trans. tigni (și var.). Rezultat din confuzia sl. tichnąti „a fi odihnit” cu sl. tekniti „a se simți bine” (Cihac, II, 409). Se conjugă numai la pers. III; cu primul sens, se folosește aproape exclusiv participiul tihnit. – Der. tihnă, s. f. (liniște, odihnă, repaus), postverbal; tihneală, s. f. (pace, liniște); netihnă, s. f. (neliniște).
țicní (-nésc, -ít), vb.1. A sparge un obiect de ceramică sau de sticlă. – 2. (Refl.) A bate cîmpii, a-și pierde mințile. – Var. Mold. țîcni. Creație expresivă, care imită zgomotul bătăii ușoare, cf. țac, cu suf. tot expresiv -ni. – Der. țicneală, s. f. (nebunie, rătăcire). Țicni este față de tic, ca țăcăni față de țac. Țicnitoare, s. f. (Banat, pasăre, Picus maior), cf. ciocănitoare.
A TIHNÍ pers. 3 ~éște intranz. pop. (construit cu dativul) A fi de folos; a prii. Odihna la mare îi ~ește. /<sl. tihnonti
A SE ȚICNÍ mă ~ésc intranz. fam. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /cf. sb. ciknuti
ticnì v. Mold. V. tihni: de i-a ticni ziua de azi CR.
tihnì v. 1. a avea tihnă; 2. a-i prii. [Slav. TIHNÕTI, a odihni (de unde și varianta Mold. ticnì].
țicnì v. 1. a plesni; 2. a crăpa (de dobitoace). [Cf. serb. ȚIKNUTI, a plesni].
ticnésc, V. tihnesc.
tihnésc v. intr. (vsl. tihnonti, a se odihni, d. tihŭ, liniștit, blînd). A-țĭ tihni, a te simți mulțămit: mĭe nu-mĭ tihnește să mănînc și să nu daŭ și flămînduluĭ care se uĭtă la mine. – Și ticnesc (Mold.): babeĭ nu-ĭ ticnea (VR. 1911, 11, 254) și tignesc (Trans.).
țicnésc v. tr. (sîrb. ciknuti, a țipa, ciki, zoriĭ zileĭ. Cp. și cu teknuti, a atinge, a emoționa). Cĭocnesc și crăp puțin: a țicni un pahar. Cĭocnesc lucrurĭ micĭ: băĭețiĭ se jucaŭ la bile (goage de ciment) pe țicnite(le).
TIHNI vb. a-i prii. (Nu i-a ~ acolo.)
ȚICNI vb. (MED.) a se aliena, a înnebuni, a se sminti, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.
tihní, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi, 1925: 326). – Din sl. tihnonti „a se odihni” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < tihǔ „liniștit, blând” (Scriban).
tihní, (tigni, ticni), vb. intranz. – A trăi în liniște, în pace; viață liniștită, lipsită de griji: „Tăte bune și frumoase ar hi, numai de ne-ar tigni de lumea asta” (Papahagi 1925: 326). – Sl. tichnati „a fi odihnit”, contaminat cu tikniti „a se simți bine” (Cihac cf. DER).
țicni, țicnesc v. r. a se sminti, a înnebuni

ticnire dex

Intrare: țicni
țicni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: țicnire
țicnire infinitiv lung
Intrare: tihni
tihni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
ticni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tihnire
ticnire
tihnire substantiv feminin