TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Tibet. 2. Adj. Care aparține Tibetului sau tibetanilor (1), privitor la Tibet ori la tibetani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită în Tibet. – Din fr. tibétain.

TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) din Tibet. – Din fr. tibétain.

*tibetán adj. m., s. m., pl. tibetáni; adj. f., s. f. tibetánă, pl. tibetáne

tibetán adj. m., pl. tibetáni; f. sg. tibetánă; pl. tibetáne

TIBETÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Tibet. ◊ (s. f.) limbă din grupul tibeto-birman, cu numeroase dialecte, vorbită în Tibet, Pakistan, Birmania și Nepal. (< fr. tibétain)

CHINO-TIBETANE adj. Limbi ~ v. sino-tibetane.

SINO-TIBETÁNE adj. Limbi ~ = familie de limbi vorbite în Asia și cuprinzând două mari ramuri: thai chineză sau thino-siameză (limba chineză și grupul thai) și tibeto-birmană (limbi vorbite în Tibet, Nepal, NE Indiei, E Bangladeshului și în Uniunea Myanmar). Sin. chino-tibetane.