TESTACÉU, testacee, s. n. (La pl.) Subordin de moluște al căror corp are un înveliș calcaros; (și la sg.) moluscă aparținând acestui subordin. – Din fr. testacé, lat. testaceus.

TESTACÉU, testacee, s. n. (La pl.) Subordin de moluște al căror corp are un înveliș calcaros; (și la sg.) moluscă aparținând acestui subordin. – Din fr. testacé, lat. testaceus.

TESTACÉU, testacee, s. n. Moluscă al cărei corp este acoperit cu un înveliș calcaros.

testacéu s. n., art. testacéul; pl. testacée

testacéu s. n., pl. testacée

TESTACÉU, -ÉE adj. (Despre moluște) Al cărui corp este acoperit cu un înveliș calcaros. // s.n.pl. Subordin de moluște cu corpul acoperit de un test² [în DN]; (la sg.) moluscă din acest subordin. [Pron. -ceu, ce-e. / cf. fr. testacé, testacées, lat. testaceus].

TESTACÉU, -ÉE I. adj. acoperit cu o cochilie, cu un test². II. s. n. pl. 1. ordin de moluște cu corpul acoperit de un test². 2. subordin de protozoare care secretă în jurul lor o membrană organică, rezistentă, de natură gelatinoasă sau pseudochitinoasă. (< fr. tescacé/s/, lat. testaceus)

TESTACÉU ~e n. 1) la pl. Subordin de moluște având corpul acoperit de un test. 2) Moluscă din acest subordin. /<fr. testacé

testaceu a. acoperit cu un țest. ║ n. animal cu țest: stridie, broască.

*testacéŭ, -ée adj., pl. f. ee (lat. tesaceus, d. testa, hîrb, carapace. V. țeastă). Acoperit cu țest, țestos (scoĭcă, carapace, cămașă de solzĭ groșĭ): animale testacee. S. n. Animal cu țest.