TEMELÍE, temelii,
s. f. Partea inferioară a unei construcții, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundație, fundament, bază. ◊
Loc. adv. Din (sau până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârșire, radical. ◊
Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din
sl. temelije. TEMELÍE, temelii,
s. f. Partea inferioară a unei construcții, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundație, fundament, bază. ◊
Loc. adv. Din (sau până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârșire, radical. ◊
Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din
sl. temelije. TEMELÍE, temelii,
s. f. Partea inferioară a unei construcții (edificiu, coloană, statuie etc.) prin care aceasta se sprijină pe teren; fundație, fundament, bază. Au rămas numai niște urme de temelii. SADOVEANU, O. VIII 220. Subt urgia vijelioasă a apelor, stîncile zguduite din înălțime și smulse de pe temeliile lor de veacuri se rostogoleau prăpăstios în genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 176. Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii, Chiar în temelii. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊
Fig. Cosma încă din primăvară pusese temelia pregătirilor de nuntă. SLAVICI, N. I 88. Temelia dreptului și a slobozeniei nu piere în veci. RUSSO, O. 29. A lumii temelie se mișcă, se clătește, Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, M. 5. ◊
Loc. adv. Din (sau
pînă în) temelii (sau
temelie) = de la (sau pînă la) bază, cu totul. Casa a ars pînă în temelii. STANCU, U.R.S.S. 85. Ai știut și totuși ai tăcut toată vremea, făcu Laura spăimîntată de ceva ce-i zguduia inima din temelii. REBREANU, I. 102. ◊
Expr. A pune temelie = a funda, a întemeia, a iniția, a începe. Impresarii... mulțămiți că au pus temelia teatrului național, se retraseră. NEGRUZZI, S. I 344.
temelíe s. f.,
art. temelía,
g.-d. art. temelíei;
pl. temelíi,
art. temelíile
temelíe s. f., art. temelía, g.-d. art. temelíei; pl. temelíi, art. temelíile TEMELÍE s. 1. v. fundament. 2. v. bază. temelíe (-íi), s. f. – Temei, fundament. –
Mr. θimel’u,
megl. timel’ à.
V. sb. temelije (Candrea; Tiktin;
cf. Vasmer,
Gr., 141), este dubletul cuvîntului anterior. –
Der. temeli (
var. temelii, temeliici),
vb. (a fonda, a crea),
înv. Der. de la
tc. temel (Meyer, Alb. St., IV, 55; Lokotsch 2062) este improbabilă.
TEMELÍE ~i f. Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; fundament; bază. ◊ Din (sau până în) ~ (sau ~i) cu desăvârșire; cu totul; până la bază; radical. A pune ~ea a întemeia; a funda. [G.-D. temeliei] /<sl. temelije temelie f.
1. bază, fundament: temelia casei;
2. (termen calendaristic) temelia lunei, epactă. [Formă paralelă cu temeiu].
temelíe f. (mgr. themélion, de unde și vsîrb. temelije. V.
temeĭ). Fundament, bază: temelia caseĭ. Epactă: temelia luniĭ. V.
soclu. TEMELIE s. 1. bază, fundament, fundație, (rar) substrucție, (prin Munt.) arca, (înv.) rădăcină, temei. (~ unei construcții.) 2. bază, esență, fundament, temei, (înv.) cap. (~ concepției, teoriei sale.) temelíe, temelii, s.f. – În expresia temelia capului = creștetul capului (ALRRM, 1969: 5). – Din sl. temelije (Candrea, Tiktin, Vasmer, cf. DER; DEX, MDA). temelíe, -ii, s.f. – În expresia temelia capului = creștetul capului (ALR 1969: 5). – Din sl. temelije.
TEMELIE subst. 1. – Dinescu (Ploești); Temeli, Hristu (Cat gr. I). 2. -agă: Temeleagă (Grd 11), sau < blg. Тeмeльaк ipoc. < Telemakos (Weig).