teácă f., pl. tecĭ (lat. thêca, d. vgr. théke, cutie; fr. taie, față de pernă. V. biblio-, glipto-, ipo- și pinaco-tecă, chichiță). Tocu în care se ține sabia, pumnalu ș. a.: a trage, a scoate sabia din teacă. Bot. Păstare. Fig. Moș Teacă, militar (saŭ și funcționar) ignorant, pareatcă.