TÉRBIU s. n. Element chimic din grupa lantanidelor.- Din fr. terbium.

TÉRBIU s. n. Element chimic din familia lantanidelor. – Din fr. terbium.

TÉRBIU s. n. Element din familia metalelor din pămînturile rare.

térbiu [biu pron. biu] s. n., art. térbiul; simb. Tb

térbiu s. n. [-biu pron. -biu], art. térbiul; simb. Tb

TÉRBIU s.n. Element din familia pământurilor rare. [Pron. -biu. / < fr. terbium].

TÉRBIU s. n. element chimic metalic din grupa lantanidelor. (< fr. terbium)

TÉRBIU n. Metal lucitor, din familia pământurilor rare, ai cărui compuși sunt întrebuințați la obținerea aliajelor. /<fr. terbiums

*térbiŭ, V. ytterbiŭ.

*yttérbiŭ n. Chim. Un metal neizolat încă, presupus că se află în silicatele (gadolinită) de la Ytterby, în Suedia. Are o greutate atomică de 173. – Și terbiŭ.[1]

Tb, simbol chimic pentru terbiu.

TÉRBIU (< fr. {i}; {s} Ytterby) s. n. Element chimic (Tb; nr. at. 65, m. at. 158,92) din grupa a III-a, face parte din lantanoide. Metal alb-argintiu, a fost descoperit de Carl Gustav Mosander (1797-1858), în 1843.