tartar definitie

27 definiții pentru tartar

TÁRTAR2 s. n. (în mitologia antică) Loc situat în fundul infernului, în care se presupune că erau chinuiți cei care păcătuiau față de zei; (în credința creștină) iad, infern. [Acc. și: tartár] – Din sl. tarŭtarŭ.
TARTÁR1 adj. invar. (în sintagma) Sos tartar = maioneză picantă preparată cu mult muștar (cu capere și castraveți acri). – Din fr. [sauce] tartare.
TARTÁR2, tartaruri, s. n. (În mitologia antică) Loc așezat în fundul infernului, în care se presupune că erau chinuiți cei care păcătuiau față de zei; (în credința creștină) iad, infern. [Acc. și: tártar] – Din sl. tarŭtarŭ.
TARTÁR1 adj. (În sintagma) Sos tartar = maioneză picantă preparată cu mult muștar (cu capere și castraveți acri). – Din fr. [sauce] tartare.
TÁRTAR2 s. n. (În mitologia antică) Loc așezat în fundul infernului, în care se presupunea că erau chinuiți cei care păcătuiau față de zei; (în credința creștină) iad, infern. Ar fi trebuit, ca să pot merge mai departe, sau să mă înalț la ceruri zburînd, sau să mă scobor în tartar de-a rostogolul. HOGAȘ, M. N. 164. Sînt întruparea tartarului spre care mă-mpinge disperarea. MACEDONSKI, O. II 259. Trimise pe Ercule să-i aducă din iad sau din tartar pe cîinele cel cu trei capete. ISPIRESCU, U. 65. ◊ Fig. Fochiștii... ieșeau cîte unul din tartarul căldurilor. BART, E. 47. – Accentuat și: tartár.
TARTÁR3, -Ă adj. v. tătar.
TÁRTAR1 s. m. v. tartor.
TÁRTOR, tartori, s. m. Căpetenia dracilor, drac. Trupul îl ia pămîntul și sufletul îl ia tartorul. CĂLINESCU, E. O. II 295. Era adunată acolo toată liota diavolilor cu tartorul lor. I. CR. I 77. ◊ (Cu sens atenuat) Măi tartorule, nu mînca haram și spune drept, tu ești Gerilă. CREANGĂ, P. 240. ♦ Conducătorul unei tagme, unui grup (v. șef); (în special) cel care conduce cu asprime, cu teroare. Se înșelau însă și tartorii mai mari și tartorii mai mici închipuindu-și că muncitorii vor mai suferi exploatarea și umilința. PAS, Z. IV 52. Căpitanul Costache Chehaia, chiorul, marele tartor al dorobănțimii. C. PETRESCU, A. R. 7. Era p-acolo și tartorul zeilor, pre nume Joe. ISPIRESCU, U. 6. ♦ Om fără scrupul, care își impune voința, care terorizează. Tartor în Prundeni era Codîrlă, omul lui Grigoriu. PAS, L. I 305. – Variantă: (învechit) tártar s. m.
TĂTÁR1, -Ă, tătari, -e, adj. Din neamul tătarilor, tătăresc. Republica Sovietică Socialistă Autonomă Tătară. – Variantă: (învechit) tartár, -ă (ALEXANDRESCU, M. 11) adj.
TARTÁR, tartaruri, s. n. (În mitologia antică) Loc așezat în fundul infernului, în care se presupunea că erau chinuiți cei care păcătuiau față de zei: (în credința creștină) iad, infern. – Slav (v. sl. tartarŭ din gr.).
tartár1 adj. invar.
!tártar2 s. n.
tártar s. n., pl. tártaruri
tartár adj. m., pl. tartári; f. sg. tartáră, pl. tartáre
TÁRTAR s. v. iad, infern.
ȚÂRȚÂR s. v. pițigoi-codat.
TARTÁR, -Ă adj. Tătăresc. ◊ Biftec tartar = mușchi fript foarte puțin; sos tartar = sos rece, foarte picant din maioneză pregătită cu gălbenușuri de ou fierte tari, la care se adaugă ceapă tocată fin și muștar. [< fr. tartare].
TARTÁR adj. inv. tătăresc. ♦ biftec ~ = mușchi fript foarte puțin; sos ~ = sos rece, foarte picant, din maioneză pregătită cu gălbenușuri fierte, la care se adaugă ceapă tocată fin, castraveți în oțet, pătrunjel verde și muștar. (< fr. tartare)
TÁRTAR ~uri n. 1) (în mitologia antică) Loc situat în fundul infernului, în care se credea că erau chinuiți titanii aruncați acolo de Zeus. 2) pop. (în religia creștină) Loc de chinuri veșnice, unde se crede că ajung, după moarte, sufletele celor păcătoși; iad; infern; gheenă. /<sl. tarutaru, gr. tártaros
țârțár, țârțári, s.m. (reg.) 1. măzăriche. 2. nume de plantă erbacee.
tartar n. 1. Mit. infernul popoarelor antice; 2. (poetic) iad: am dat al meu suflet la negrul Tartar BOL. [V. tartor].
Tartar n. Mit. infernul popoarelor antice.
tártar m. (vsl. tartarŭ, d. vgr. tártaros, de unde și lat. tártarus, ĭadu). Est. Fam. Maĭ-marele dracilor, drac (în general). Șef, căpitan: tu eștĭ tartaru răutăților. Iron. Jidan. – În vest tártor.
tartar s. v. IAD. INFERN.
țîrțîr s. v. PIȚIGOI-CODAT.
TARTAR adj. În gastronomie, preparat în stil tătar sau foarte picant; biftec tartar = carne de vacă crudă, tocată, servită cu fileuri de sardele și gălbenuș de ou crud deasupra (fr. bifteck tartare; germ. Tatarenbeefsteak); sos tartar = sos picant rece, din maioneză amestecată cu bucățele de albuș fiert, eșalot, capere și verdeață tocată mărunt (fr., engl. sauce tartare; germ. Tatarensauce), iar ca preparat casnic, sos rece din maioneză amestecată cu muștar foarte iute, asezonat divers.
TARTAR subst. 1. Tartară, S., ard. (C Cos II 476). 2. Cf. Tartărăul munte (Sur VI).

tartar dex

Intrare: tartar (pl. -uri)
tartar pl. -uri
Intrare: țârțâr
țârțâr
Intrare: țârțar
țârțar
Intrare: Tartar
Tartar
Intrare: tartar (adj.)
tartar adj. adjectiv
Intrare: tartar (s. m.)
tartar s. m.