tárniță (-țe), s. f. – 1. Șa de călărie. – 2. Depresiune într-o înălțime. Sb., cr. tarnice, rut. tarnica „care de poveri” (Tiktin; Candrea), în loc de *tovarnica < tovarŭ „povară”, cf. mag. tárnok „șa”. – Der. întărnița, vb. (a înșeua). Tarliță, vb. (Banat, targă) pare a rezulta dintr-o contaminare a lui țarniță cu mag. taraglya „targă”.