taran definitie

3 intrări

26 definiții pentru taran

ȚĂRÁN, țărani, s. m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean. – Țară + suf. -an.
ȚĂRÁN, țărani, s. m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean. – Țară + suf. -an.
ȚĂRÁN, țărani, s. m. Om de la țară, a cărui ocupație principală este agricultura; sătean. Acești țărani ardeleni sînt crescători de vite, pe înălțimile aspre ale munților. BOGZA, C. O. 26. Curînd începură să se adune iar țăranii, unul cîte unul. REBREANU, R. II 209. Țăranul mergea pe lîngă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute. CREANGĂ, O. A. 295. Despot, sîntem țărani. Nu vindem țara noastră, nici cugetul pe bani. ALECSANDRI, T. II 189.
țărán s. m., pl. țăráni
țărán s. m., pl. țăráni
TARÁN s. v. babușcă, ocheană.
ȚĂRÁN s. sătean, (pop.) român, (înv. și reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Banat) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.
ȚĂRÁN s. v. câmpean.
TARÁN s.n. armă folosită de popoarele antice pentru dărâmarea cetăților asediate, alcătuită dintr-un trunchi de copac lung și gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal. [Pl. -nuri. / < fr. taranche].
TARÁN s. n. armă la popoarele antice pentru dărâmarea cetăților asediate, dintr-un trunchi de copac lung și gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal. (< fr. taranche)
ȚĂRÁN ~i m. 1) Persoană care trăiește în mediul rural și se îndeletnicește cu agricultura. 2) Persoană care face parte din țărănime. /țară + suf. ~(e)an
țăran m. 1. om dela țară; 2. fig. om grosolan.
țărán, -că s. (d. țară). Locuitor de la țară (saŭ și de la marginea orașuluĭ) din clasa de jos. Fig. Om necĭoplit, mojic: nu fi țăran! Trans. Cîmpean. – Țăranu nostru e bun, dar și viclean. Gorki îl caracterizează așa pe cel din Rusia: „Țăranu nu e blînd și nu ĭubește adevăru și dreptatea. E un realist sever și șiret care, cînd e vorba de interesele luĭ, afectează admirabil simplicitatea. Pin natura luĭ nu e prost și o știe prea bine” (VR. 1926, 2-3, 369). V. clăcaș, moșnean, răzăș, sătean, vecin; boĭer.
taran s. v. BABUȘCĂ. OCHEANĂ.
țăran s. v. CÎMPEAN.
ȚĂRAN s. sătean, (pop.) român, (înv. și reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Ban.) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.
ȚĂRAN. Subst. Țăran, sătean, poporan (înv.), român (pop.), agricultor, plugar, plugăraș (dim.), muncitor agricol, agrarian (rar), mojic (înv. și reg.), țărănoi (augm., depr.); felah (Egipt, Arabia, Palestina); peon (America Latină); contadin (Italia); fermier. Țărancă, țărăncuță (dim.), săteancă, poporană (înv.), româncă (pop.), agricultoare. Țăran liber, răzeș, baș-răzeș, moșnean, moștean (înv. și reg.); țărancă liberă, răzeșiță. Țăran iobag, iobag, clăcaș, șerb, rumân, vecin; argat, argățel (dim., rar), pălmaș, ziler, zilaș (rar), rîndaș. Iobăgîță (pop.); argată, zileră. Țăran sărac; țăran mijlocaș; țăran bogat, gazdă (reg.), chiabur, chiaburaș (dim., depr.), chiaburan (depr.), chiaburoi (augm., depr.); chiabură, chiaburoaică, chiaburană (depr.). Țăran cooperatist, țăran colectivist, cooperator, colectivist; colhoznic (U.R.S.S.). Țărănie, plugărie, plugărit, plugărire (rar); răzășie (reg.); iobăgie, iobăgire, clăcășie, șerbie, șerbire (înv.), argăție (rar). Țărănime, plugărime, mojicime (înv.), popor, talpa țării; răzeșime (reg.), răzeșie (reg.); iobăgime, argățime. Clasa țărănească; țărănimea muncitoare; țărănimea săracă; țărănimea mijlocașă; țărănimea bogată, chiaburime. Țărănimea cooperatistă. Adj. Țărănesc, plugăresc; răzeșesc (reg.), moșnenesc, moștenesc (înv. și reg.); iobăgesc, clăcășesc, șerbesc, argățesc (rar); chiaburesc. Vb. A fi țăran, a lucra pămîntul, a se ocupa de munca pămîntului, a plugări. A iobăgi, a clăcăși, a clăcui (reg.), a șerbi (înv.), a argăți (rar). Adv. Țărănește, plugărește (rar), mojicește. V. asuprire, iobăgie, locuitor.
feméie-țărán(că) s. f. Femeie care locuiește în mediul rural și se îndeletnicește cu munca pământului și cu creșterea animalelor ◊ „Să luăm o frezie, o garoafă și să le dăruim femeii-țărănci și femeii-zidar și femeii-ministru sau medic.” Sc. 10 III 84 p. 5. ◊ „La Muzeul Internațional al Femeilor din Bonn (Germania) [va avea loc] manifestarea intitulată «Lunile României». Prezentarea se va desfășura pe mai multe secțiuni: femeia-țăran, femeia-muncitor [...]” R.l. 3 XI 93 p. 5 (din femeie + țăran)
píctor-țărán s. m. țăran care pictează ◊ „Satul pictorilor – Kovaciza este un sat din Serbia, Iugoslavia, renumit pentru faptul că numără printre locuitorii săi nu mai puțin de 17 pictori-țărani. Neavând nici o pregătire specială în domeniul artei penelului, aceștia practică, în perioadele de răgaz, așa-numita pictură naivă.” Sc. 31 V 74 p. 6. ◊ „Comentariul, dar mai ales ilustrațiile sunt deosebit de interesante, de la «Vameșul» Henry Rousseau, la pictorii-țărani germani.” R.lit. 10 IV 75 p. 22. ◊ „E în stilistica acestui portret amintirea unei viziuni străvechi a pictorilor-țărani din arta românească.” R.l. 27 III 79 p. 2 (din pictor + țăran)
scriitór-țărán, -toáre/-că s. m. f. țăran[că] ce scrie opere literare ◊ „100 de ani de la nașterea scriitorului-țăran M.K.” Sc. 29 XII 71 p. 4. ◊ „Scriitoare-țărancă” R.l. 14 XI 75 p. 2 ◊ „[La Arad] prima întâlnire a scriitorilor-țărani din România [...] Întâlnirea a reunit 22 scriitori-țărani din 15 județe ale țării.” R.l. 3 X 76 p. 2. ◊ „Recent a avut loc la Arad cea de-a doua întâlnire a scriitorilor-țărani din România.” Cont. 24 XI 78 p. 8; v. și R.l. 11 III 76 p. 2 (din scriitor [-toare] + țăran[că])
O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.
ȚARĂ, ȚĂRAN subst. 1. Țară b. (Viciu 35); Țară-lungă, Șt. (Tec I); – Gh., mold. (A Gen I 105); – Radul, post. (Glos). 2. Țăran (Buc; Moț); -u, (Ard I 4); -ul, I. (Sd VI 28); Țărănă, P. (17 A III 89); Țaranu,(Bîr I); Țeranu, olt. (Sd XII); Țarean (Viciu 35). 3. Țărănușa, Baba (Vr C 52).
Țăran, -ă, -ul v. Țară 2.
a fi țăran / de la țară expr. (vulg.) a fi bădăran / mojic; a fi răuvoitor.
țăran bășit expr. (vulg.) persoană novice.
țăran flaușat expr. (adol., peior.) (om) ipocrit, fățarnic.

taran dex

Intrare: țăran
țăran substantiv masculin admite vocativul
Intrare: taran
taran
Intrare: Țăran
Țăran