tangență definitie

9 definiții pentru tangență

TANGÉNȚĂ, tangențe, s. f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ Atingere, legătură, contact. ♦ Fig. Relație, legătură trecătoare, indirectă. – Din fr. tangence.
TANGÉNȚĂ, tangențe, s. f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente; atingere, contact.
tangénță s. f., g.-d. art. tangénței; pl. tangénțe
tangénță s. f., g.-d. art. tangénței; pl. tangénțe
TANGÉNȚĂ s.f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ (Fig.) Atingere, legătură, contact. [< fr. tangence].
TANGÉNȚĂ s. f. 1. poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ linie de ~ = linie de-a lungul căreia două suprafețe sunt tangente; punct de ~ = punct în care două linii sau suprafețe sunt tangente. 2. atingere, legătură, contact. ◊ (fig.) relație trecătoare. (< fr. tangence)
TANGÉNȚĂ ~e f. mat. 1) Stare a două figuri geometrice care au un singur punct de contact. 2) fig. Contact local și trecător. Punct de ~. /<fr. tangence
tangență f. contactul a două linii sau a două planuri.
*tangénță f., pl. e (d. tangent). Geom. Situațiunea liniilor tangente. Punct de contact.

tangență dex

Intrare: tangență
tangență substantiv feminin