țanc n. 1. băț crestat de măsurat țuica în bute: a lua țanc la o bute; 2. fig. moment deciziv, pont: a veni la țanc. ║ adv. întocmai. [Vechiu-rom. țanchiu, țintă, țel («a ajunge la țanchiu», Cantemir): V. țăncușă].