TAMBURÍN s. n. v. tamburină.

TAMBURINÁ, tamburinez, vb. I. Tranz. (Livr.) A bate (cu degetele) ușor și ritmic ceva. – Din fr. tambouriner.

TAMBURÍNĂ, tamburine, s. f. Instrument muzical popular, folosit pentru acompanierea ritmică a dansului în Spania, Italia și în Orient, de forma unei tobe mici, portative, cu pielea întinsă pe o singură parte și cu plăci de metal sau cu zurgălăi de jur-împrejur. [Var.: tamburín s. n.] – Din fr. tambourin, it. tamburino.

TAMBURÍN s. n. v. tamburină.

TAMBURINÁ, tamburinez, vb. I. Tranz. (Livr.) A bate (cu degetele) ușor și ritmic ceva. – Din fr. tambouriner.

TAMBURÍNĂ, tamburine, s. f. Instrument muzical popular, folosit pentru acompanierea ritmică a dansului în Spania, Italia și în Orient, de forma unei tobe mici, portative, cu pielea întinsă pe o singură parte și cu plăci de metal sau cu zurgălăi de jur împrejur. [Var.: tamburín s. n.] – Din fr. tambourin, it. tamburino.

TAMBURÍNĂ, tamburine, s. f. Instrument muzical de forma unei tobe, cu pielea întinsă numai pe o singură parte, iar de jur împrejur cu plăci de metal sau zurgălăi prinși de un cerc; dairea.

tamburínă s. f., g.-d. art. tamburínei; pl. tamburíne

tamburiná vb., ind. prez. 1 sg. tamburinéz, 3 sg. și pl. tamburineáză

tamburínă s. f., g.-d. art. tamburínei; pl.tamburíne

TAMBURÍN s.n. v. tamburină.

TAMBURINÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A tambura. [< fr. tambouriner].

TAMBURÍNĂ s.f. Instrument muzical în formă de tobă, cu pielea întinsă pe o singură parte și cu zurgălăi pe margine, la care se cântă lovindu-l cu mâna. [Var. tamburin s.n. / < fr. tambourin, it. tamburino].

TAMBURINÁ vb. intr. a tambura (II). (< fr. tambouriner)

TAMBURÍNĂ s. f. instrument muzical, tobă mică cu pielea întinsă pe o singură parte și cu plăcuțe metalice sau clopoței pe margine, la care sunetele se obțin prin agitare în aer sau prin lovire cu mâna. (< fr. tambourin, it. tamburino)

TAMBURÍNĂ ~e f. Tobă portativă de dimensiuni mici, care se bate cu mâna, având pielea întinsă pe o singură parte și prevăzută de jur împrejur cu plăci de metal sau cu zurgălăi; dairea. /<fr. tambourin, it. tamburino

tamburină f. un fel de gherghef rotund.

tamburină, instrument de percuție idiofon străvechi, semnalat încă din antichitate. Este figurată pe basoreliefurile din piramidele egiptene și menționată în scrierile romane, din care reiese că era folosită în dansurile fetelor. De asemenea o găsim în muzica unor popoare vechi din Orient: la chinezi (topai), la evrei (thop), la indieni (kangari), precum și în muzica fostelor seraiuri turcești. De multe sec. este instr. pop. în Italia, Spania, Franța, Azerbaidjan, Georgia și nelipsită în dansurile țigănești. Deși un instr. atât de pop., t. a fost introdusă în muzica cultă abia în prima jumătate a sec. 19 (în opera Oberon de Weber). În orch. simf. se folosesc două feluri de t.: a) t. cu talgere (it. – tamburo basco, tamburino; sp. pandero; fr. tambour de Basque; engl. tambourine, timbrel; germ. Tamburin, Schellentrommel) și b) t. fără talgere (it. tamburello (senza sonagli); fr. tamburin (à main), tambour sur cadre; engl. hand drum; germ. Handtrommel, Rahmentrommel). Instr. constă dintr-o membrană montată pe o ramă rotundă din lemn, cu sau fără talgere. Sunetul se obține în mai multe feluri: agitând instr. cu mâna, lovind membrana cu podul palmei, frecând-o cu degetul mare sau lovind-o cu baghetele (2) de tobă* mică sau cu măturele*.