teleágă f., pl. egĭ (vsl. rus. telĭega, car, d. turc. talika, căruță; bg. ung. taliga, rut. teliga, pol. telega. V. teleașcă). Vechĭ. Căruță rapidă cu doŭă roate (saŭ și cu patru), întrebuințată și la deprins caiĭ la trap (bihuncă). Azĭ. Nicĭ în car, nicĭ în teleagă (saŭ în căruță), se zice cînd nu-țĭ place ceva în nicĭ un fel. Căruță cu doŭă roate de cărat grinzĭ tîrîndu-le cu un capăt pe pămînt, butoaĭe ș. a. (fr. haquet). Cotiga pluguluĭ saŭ cotiga caruluĭ (cea din ainte saŭ cea din apoĭ). Munt. Iron. (taligă saŭ -ică). Brișcă ridiculă: de unde viĭ cu taliga asta? – În Trans. telegă, teligă și tileagă.