TÁINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este necunoscut, neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (în religia creștină) Cina cea de taină = v. cină. ◊ (Expr.) A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele șapte taine = cele șapte acte ritualice de comunicare cu realitatea divină care pecetluiesc legătura dintre divinitate și om din religia creștină (botezul, nunta, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul). – Din sl. tajna.