TÁGMĂ, tagme, s. f. Totalitatea persoanelor care aparțin aceleiași categorii profesionale sau sociale; breaslă; ceată. ♦ (Peior.) Clică, gașcă. – Din ngr. tághma.

TÁGMĂ, tagme, s. f. Totalitatea persoanelor care aparțin aceleiași categorii profesionale sau sociale; breaslă; ceată. ♦ (Peior.) Clică, gașcă. – Din ngr. tághma.

TÁGMĂ, tagme, s. f. Totalitatea persoanelor aparținînd aceleiași categorii profesionale sau sociale; breaslă, corporație, cin, ceată, clică. Se afla în acea vreme... o tagmă de publiciști fără talent care... trăiau din expediente. SADOVEANU, E. 155. De nu va fi dintre boieri, apoi tot cu tertipuri prin tagma prostimei să-l caut. ISPIRESCU, L. 376. Am găsit multă lume adunată și din boierime și din tagme și prostime. CARAGIALE, P. 25.

tágmă s. f., g.-d. art. tágmei; pl. tágme

tágmă s. f., g.-d. art. tágmei; pl. tágme

TÁGMĂ s. 1. v. breaslă. 2. rând. (A intrat în ~ negustorilor.) 3. v. cin. 4. v. castă.

TÁGMĂ s. v. bandă, categorie, cârdășie, clan, clasă, clică, gașcă, grup, grupare, șleahtă.

tágmă (-me), s. f. – Clasă, corporație, breaslă, categorie. – Mr. tagmă. Ngr. τάγμα „ordine”, gr. modern „promisiune” (Tiktin; Gáldi 258). Sec. XIX.

TÁGMĂ ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care țin de aceeași categorie socială sau profesională. 2) pop. Grup de indivizi uniți în vederea unor scopuri suspecte; clică; gașcă; clan; cârdășie; tacâm; șleahtă; bandă; coterie. [G.-D. tagmei] /<ngr. tágma

tagmă f. 1. ordin, clasă: tagma călugărească; 2. breaslă: și din boierime și din tagme și prostime CAR.; 3. fam. clică: tagma patrioților AL. [Gr. mod.].

tágmă f., pl. e (ngr. și vgr. tágma). Vechĭ. Ordin, categorie, clasă: negustorașiĭ și lucrătoriĭ eraŭ grupațĭ în tagme, meseriașiĭ fruntașĭ în bresle. Azĭ iron. Gașcă, cărdășie, clică: tagma demagogilor. V. orta.

tagmă s. v. BANDĂ. CATEGORIE. CÎRDĂȘIE. CLAN. CLASĂ. CLICĂ. GAȘCĂ. GRUP. GRUPARE. ȘLEAHTĂ.

TAGMĂ s. 1. breaslă, corporație, (înv.) cin, isnaf, orta, rufet. (~ cizmarilor.) 2. rînd. (A intrat în ~ negustorilor.) 3. (BIS.) cin, (înv.) ceată, schimă. (~ preoțească.) 4. castă. (Alcătuiesc o ~.)