tabulatură definitie

8 definiții pentru tabulatură

TABULATÚRĂ, tabulaturi, s. f. Sistem de notație muzicală cu ajutorul cifrelor sau literelor, folosit în sec. XV-XVII pentru instrumentele polifonice (orgă, clavecin etc.). – Din germ. Tabulatur.
TABULATÚRĂ, tabulaturi, s. f. Sistem de notație muzicală cu ajutorul cifrelor sau literelor, folosit în sec. XV-XVII pentru instrumentele polifonice (orgă, clavecin etc.). – Din germ. Tabulatur.
tabulatúră s. f., g.-d. art. tabulatúrii; pl. tabulatúri
tabulatúră s. f., g.-d. art. tabulatúrii; pl. tabulatúri
TABULATÚRĂ s.f. v. tablatură.
TABULATÚRĂ s. f. 1. sistem vechi de notație muzicală cu ajutorul literelor, cifrelor și al altor semne așezate pe linii paralele, pentru instrumentele cu claviatură și cu coarde ciupite. 2. sistem de reguli componistice al artei meistersängerilor. (< germ. Tabulatur, lat. tabulatura)
tabulatură, denumire pentru notația (III) muzicală destinată în special unor instrumente cu claviatură* sau cu coarde ciupite. Cele mai importante t. sunt cele pentru orgă* și cele pentru laută*. T. nu folosesc propriu-zis semne specific muzicale, ci combinații de litere și cifre, în care, câteodată, intră și câteva semne de notație muzicală propriu-zisă. Atât t. pentru orgă, cât și cele pentru laută, diferă de la o țară la alta. A. T. pentru orgă. T. germană folosește litere mari pentru octava* mare, mici pentru cea mică (v. notarea octavelor), iar pentru celelalte, litere mici cu liniuțe deasupra în combinație cu semnele corespunzătoare valorilor* din notația mensurală (v. musica mensurata) sau semne derivate din acestea. Pentru vocea (2) superioară, t. germ. veche, întrebuințează un sistem cu linii, iar t. germ. nouă numai litere și semne. T. germ. este scrisă în forma de partitură*. T. spaniolă folosește cifre arabe: octava fa – mi1 este notată cu cifre, de la 1 la 7. Pozițiile de octave sunt indicate cu liniuțe sau puncte deasupra cifrelor. Este tot în formă de partitură. Deasupra cifrelor. Este tot în formă de partitură. Deasupra vocii superioare, la fel ca și la t. pentru laută, ritmul este indicat cu ajutorul notelor mensurale, utilizându-se un singur semn pentru toate vocile. T. italiană, engleză, franceză, neerlandeză folosesc scriitura cu ajutorul notelor pe două portative*. Se deosebesc prin numărul liniilor care intră în componența portativului. În t. it. portativul inferior cuprinde 2-6 linii, cel superior 5-8; în cea engl. și neerlandeză portativele conțin între 2 și 6 linii. T. fr. folosește două portative de cinci linii. B. T. pentru laută. Această t. întrebuințează în genere litere, cifre, linii precum și semne ritmice derivate din notația mensurală (semibrevis*, minima* etc.), ultimele trecute deasupra semnelor pentru grifură (v. digitație). Caracteristic pentru t. de laută este că, în cadrul scriiturii polif., poate fi notată doar intrarea vocii și nu valoarea, lungimea notelor respective. T. it. folosește șase linii, pentru fiecare coardă o linie (lauta fiind acordată: Sol, do, fa, la, re1, sol1 sau: La, re, sol, si, mi1, la1), ultima linie cea mai gravă, este coarda superioară. Pe linie sau deasupra ei, se indică grifura cu ajutorul cifrelor 0-9 (0 = coardă liberă). T. fr. întrebuințează cinci linii (începând cu anul 1584, șase), prima pentru coarda superioară. Acordajul (2) este ca la lauta it., iar grifura este indicată cu ajutorul literelor (a* = coarda liberă, b* = griful 1 etc.). T. germ. este concepută pentru o laută cu 5 corzi. Este singura t. care nu folosește linii, corzile fiind indicate cu cifrele 1-5 (acordajul: do, fa, la, re1, sol1, sau re, sol, si, mi1, la1) și numărate începând cu coarda gravă. Grifura este indicată cu ajutorul literelor: a-e*, pentru griful [poziția (2)] 1, f*-k, pentru 2, etc. Începând cu griful 6, se folosesc litere duble sau liniuțe deasupra literelor. În Anglia, nu s-a creat o t. proprie, fiind în uz cea fr. Aceasta din urmă, începând aproximativ cu anul 1600, a înlocuit treptat, în mai toate țările, celelalte sisteme de notație, menținându-se până în sec. 18 sub forma de nouveau ton al lui Denis Gaultier (acordajul: La, re, fa, la, re1, sol1). V. intabulare.
TABULATÚRĂ (< germ.) s. f. 1. Sistem de notație muzicală constând în utilizarea unor combinații de litere și cifre, folosit în sec. 15-17, în vestul Europei, pentru instrumentele polifonice (orgă, laută, clavecin, chitară ș.a.). 2. Tratat care cuprinde regulile artei componistice a meistersängerilor.

tabulatură dex

Intrare: tabulatură
tabulatură substantiv feminin