TABERNÁCUL, tabernacule, s. n. 1. Cort portabil, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul ori alte obiecte de cult. – Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle.