TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare, puțin adîncă și noroioasă; baltă, băltoacă. Din locurile cele de dedesubt, din tău, știa că trebuie să suie mistreții. SADOVEANU, O. A. II 175. Vara în tău, toamna la ghindă... porcii lui Turcalete creșteau. GALACTION, O. I 291. Bade, de urîtul tău, Face-m-oi trestie-n tău. MARIAN, O. II 346. Bade, de dorul tău, mă topesc ca inu-n tău. HODOȘ, P. P. 33. ♦ Lac, iezer. Tatăl tău... mîndra ți-a aflat Și pe dîns-a aruncat Într-un tău adînc și lat. ALECSANDRI, P. P. 21. 2. (Învechit) Prăpastie, abis. (Fig.) Șters vederii de tăul nopții, a pornit-o cu multă fereală spre miazănoapte, unde zărise pădurea. POPA, V. 75.