TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc.

TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (2). 2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). – Tătar + suf. -esc.

TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. De tătar, al tătarilor. În cîteva ore de drum, mașina avea să-l înfunde iarăși în satul tătăresc, cu bordeie strîmbe și oarbe de lut. C. PETRESCU, Î. I 4. Trei voinici că mi-a sosit; Trei voinici ardelenești. Cu caii brașovenești, Cu puștile tătărești, Cu pistoale ungurești. ȘEZ. I 44. 2. Fig. Strașnic, cumplit, grozav. Eu am un guturai tătăresc. CARAGIALE, O. VII 151. I-am aruncat o ochire de cele tătărești, și ea, fără a ști ce făcea, a primit, răvașul ce i-am dat. ALECSANDRI, T. 1071.

frágă-tătăreáscă (plantă) s. f., g.-d. art. frágii-tătăréști; pl. frági-tătăréști, art. frágile-tătăréști

mei-tătărésc (plantă) s. m.

tătărésc adj. m., f. tătăreáscă; pl. m. și f. tătăréști

!uréche-tătăreáscă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. uréchii-tătăréști; pl. uréchi-tătăréști

frágă-tătăreáscă s. f.

mei-tătărésc s. m.

tătărésc adj. m., f. tătăreáscă; pl. m. și f. tătăréști

uréche-tătăreáscă s. f.

CÂINE-TĂTĂRÉSC s. v. nagâț.

MĂLAI-TĂTĂRÉSC s. v. mătură.

MEI-TĂTĂRÉSC s. v. mătură.

TĂTĂRÉSC adj. v. tătar.

URECHE-TĂTĂREÁSCĂ s. v. urechea-iepurelui.

TĂTĂRÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care aparține Tatariei sau populației ei; din Tataria. 2) Care aparținea fostelor state feudale ale tătarilor sau populației lor; din fostele state feudale ale tătarilor. /tătar + suf. ~esc

tătăresc a. 1. ce ține de Tătari: oștile tătărești; 2. pop. strașnic, cumplit (mai mult ironic): un gutunar, o ochire de cele tătărești AL. să tragem un danț de ale tătărești FIL.; 4. se zice de porumbul cu bobul foarte mic, alb și rotund (varietate tătărească).

tătărésc, -eáscă adj. De Tătar, al Tătarilor: limba tătărească. Meĭ tătăresc, V. meĭ. – În est -răsc, -rască. V. nagîț.

câine-tătăresc s. v. NAGÎȚ.

mălai-tătăresc s. v. MĂTURĂ.

mei-tătăresc s. v. MĂTURĂ.

TĂTĂRESC adj. tătar. (Triburile ~.)