Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru târguială

TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. --eală.
TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s. f. 1. Târguire; tocmeală; p. ext. dispută, ciorovăială. 2. (Concr.) Cumpărătură. – Târgui + suf. -eală.
TÎRGUIÁLĂ, tîrguieli, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Acțiunea de a tîrgui; cumpărătură. Toți porniseră... să caște gura la vitrine, să facă tîrguieli. C. PETRESCU, Î. II 128. Moșneagul porni la tîrg după tîrguieli. ȘEZ. V 65. 2. Faptul de a se tocmi; tocmeală; p. ext. ciorovăială. Iată că își bagă coada în tîrguială alt vecin. CAMILAR, N. I 22. După mai multă tîrguială, s-au învoit s-o cumpere. SBIERA, P. 230. ◊ Fig. După multă tîrguială, țiganul se hotărî și spuse popii c-a făcut pacate, da nu mari. ȘEZ. VI 179.
târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli
târguiálă s. f., g.-d. art. târguiélii; pl. târguiéli
TÂRGUIÁLĂ s. 1. v. cumpărătură. 2. v. tocmeală.
târgueală f. 1. fapta de a târgui; 2. pl. tot ce se cumpără în târg.
tîrguĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a tîrgui, neguțare. Lucru tîrguit, cumpărătură: se întorcea din tîrg cu tîrguĭelile.
TÎRGUIALĂ s. 1. cumpărătură. (A făcut unele ~.) 2. tîrg, tocmeală, (rar) precupețire, (reg.) tocmă. (~ a ținut mult.)

târguială definitie

târguială dex

Intrare: târguială
târguială substantiv feminin