7 definiții pentru tângă
TÎ́NGĂ, tîngi
s. f. (Învechit și arhaizant) Mîhnire adîncă, jale, amărăciune. Pecinginea cuvintelor de tîngă Vă copleșește sufletele încă. BENIUC, V. 145. ◊ (Adjectival) Tot vorbind, tot cu inima tîngă, amîndoi o ajuns la buhaiu pădurii de aur. I. CR. IV 103.
TẤNGĂ, tângi,
s. f. (
Înv. și
arh.) Mâhnire adâncă, jale, amărăciune. – Slav (
v. sl. tonga).
tîngă (-gi), s. f. – Supărare, chin. –
Megl. tǫngă.
Sl. tąga (Tiktin).
Înv. și
Mold. –
Der. tîng,
adj. (mîhnit, necăjit),
Mold., rar.; tîngui,
vb. (a se lamenta; a plînge, a deplînge), din
sl. tągovati (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 411); tînguială,
s. f. (jelanie, plîngere); tînguios (
var. tînguielnic),
adj. (trist, mîhnit, necăjit); tînguitor,
adj. (trist).
TÂNGĂ f. la sing. reg. Stare sufletească provocată de săvârșirea unei fapte nesocotite sau de o nereușită. /<sl. tonga tî́ngă f., pl. ĭ (vsl. tonga, vaĭet, doliŭ; sîrb. tuga, rus. tugá, regret). Est. Regret, durere sufletească: o mică tîngă începe s’o roadă (VR. 1911, 11, 245), cu tînga în inimă, mĭ-e tîngă mie. – Și la Dos. V.
inat. Tângă dex online | sinonim
Tângă definitie