Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru tângă

TÎ́NGĂ, tîngi s. f. (Învechit și arhaizant) Mîhnire adîncă, jale, amărăciune. Pecinginea cuvintelor de tîngă Vă copleșește sufletele încă. BENIUC, V. 145. ◊ (Adjectival) Tot vorbind, tot cu inima tîngă, amîndoi o ajuns la buhaiu pădurii de aur. I. CR. IV 103.
TẤNGĂ, tângi, s. f. (Înv. și arh.) Mâhnire adâncă, jale, amărăciune. – Slav (v. sl. tonga).
TÂNGĂ s. v. jale.
tîngă (-gi), s. f. – Supărare, chin. – Megl. tǫngă. Sl. tąga (Tiktin). Înv. și Mold.Der. tîng, adj. (mîhnit, necăjit), Mold., rar.; tîngui, vb. (a se lamenta; a plînge, a deplînge), din sl. tągovati (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 411); tînguială, s. f. (jelanie, plîngere); tînguios (var. tînguielnic), adj. (trist, mîhnit, necăjit); tînguitor, adj. (trist).
TÂNGĂ f. la sing. reg. Stare sufletească provocată de săvârșirea unei fapte nesocotite sau de o nereușită. /<sl. tonga
tî́ngă f., pl. ĭ (vsl. tonga, vaĭet, doliŭ; sîrb. tuga, rus. tugá, regret). Est. Regret, durere sufletească: o mică tîngă începe s’o roadă (VR. 1911, 11, 245), cu tînga în inimă, mĭ-e tîngă mie. – Și la Dos. V. inat.
tîngă s. v. JALE.

Tângă dex online | sinonim

Tângă definitie

Intrare: tângă
tângă