SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul. Moș Gheorghe Cucu... păși repede la marginea apei și întinse prăjina. Cu gheara de fier, cu luare-aminte, întoarse în apă pe înecat, pînă ce apucă subsuoara. SADOVEANU, O. III 322. Ți-aduci aminte cum pe-atunci Cînd ne primblam prin văi și lunci, Te ridicam de subsuori De-atîtea ori, de-atîtea ori? EMINESCU, O. I 235. Se arătă în vestminte arhierești ținut de subsuori de doi bătrîni vlădici. NEGRUZZI, S. I 231. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar pe) subsuoară = sub braț. Zmeul au apucat un copaci, care era mai gros și mai înalt, și cît ai bate în pălmi l-au și smuls din pămînt, și, punîndu-l ca pe un băț sub subsuoară, au plecat cu el acasă. SBIERA, P. 181. Că mama v-aduce vouă:... Mălăieș În călcăieș, Smoc de flori Pe subsuori. CREANGĂ, P. 20. Din tălpi pînă-n subsuori = în tot trupul, peste tot trupul. (Atestat în forma supțiori) Mă luă niște fiori, Din tălpi pînă-n supțiori. MAT. FOLK. 92. ◊ Expr. A (se) ține (sau a (se) prinde) de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț. Cînd prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea de după gît. EMINESCU, O. I 55. Și ieșind pe ușă iute, ei s-au prins de subsuoară. Braț de braț pășesc alături... id. ib. 154. (Eliptic) Să mor Într-o grădină cu flori, Cu mîndra de subsuori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ (Adverbial) Sub braț. Stam cu pușca subsuoară... Cînd deodată lîngă mine Se oprește-o căprioară. TOPÎRCEANU, P. 215. Sămănătorii harnici cu sacul subsuoară Pășesc în lungul brazdei pe fragedul pămînt. ALECSANDRI, O. 178. ◊ (La pl., cu valoare de sg.) Dan... coborîse scările cu cartea subsuori. EMINESCU, N. 56. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mîinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a nu lucra nimic, a trîndăvi; a sta cu mîinile în sîn. Văd cu mulțămire, beizade, că vă place a nu șidea cu mînile subsuori. ALECSANDRI, T. 1241. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. – Variante: subsioáră (CAMIL PETRESCU, T. II 17, TEODORESCU, P. P. 659), subțioáră (VLAHUȚĂ, O. A. 135, ISPIRESCU, L. 99); pl. și, rar, subțioare (TEODORESCU, P. P. 473), supțioáră s. f.