SUPÚS¹, -Ă, supuși, -se, adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. Copiii sînt supuși și cuviincioși. RALEA, O. 120. Boii trag în jug supuși, Gata de plecare; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care. IOSIF, V. 74. Ori și unde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică. CREANGĂ, P. 286. Ce-ți lipsește măriei-tale? N-ai cu nime război; țara este liniștită și supusă. NEGRUZZI, S. I 146. ♦ Umilit, servil. Trăiți, dom’le prefect! răspunse Ion Pravilă supus, îndesîndu-se să dea o mînă de ajutor. REBREANU, R. II 83. 2. (Învechit) Așezat sub..., ascuns, pitit. Această slabă corabie a lor s-au tîmplat a nemeri într-un șir de stînci supus în marea. DRĂGHICI, R. 206.