SUBLIMITÁTE s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. sublimité.

SUBLIMITÁTE, sublimități, s. f. (Rar) însușire a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. – Din fr. sublimité.

SUBLIMITÁTE, sublimități, s. f. (Rar) Însușirea de a fi sublim; perfecțiune, desăvîrșire. Imaginile lui O. Carp și Eminescu sînt de o sublimitate romantică, a lui Coșbuc de o frumusețe plastică, adevărat clasică. GHEREA, ST. CR. III 371. Toată furia lui provine din păcatul ce am făcut la Academie, de a nu cunoaște sublimitatea poemului său. ALECSANDRI, S. 12.

sublimitáte (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimitắții

sublimitáte s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. sublimității; pl. sublimități

SUBLIMITÁTE s. v. desăvârșire, perfecțiune.

SUBLIMITÁTE s.f. (Rar) Caracterul a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. [Cf. fr. sublimité].

SUBLIMITÁTE s. f. caracterul a ceea ce este sublim; perfecțiune, desăvârșire. (< fr. sublimité)

*sublimitáte f (lat. sublimitas, -átis). Calitatea de a fi sublim.

sublimitate s. v. DESĂVÎRȘIRE. PERFECȚIUNE.