STĂROSTÍE, stărostii, s. f. 1. (Învechit și arhaizant) Dregătorie sau demnitate de staroste (1); conducere, șefie (a unei corporații, a unei bresle). În trei ani l-a întrecut pe staroste și a luat el stărostia lăutarilor de la curte. GALACTION, O. I 68. 2. (Popular) Pețire, pețit. ◊ Expr. A merge în stărostie = a merge în pețit, ca pețitor.