stî́nă f., pl. e (ca frîne, vine) și ĭ (vsl. stanŭ, stațiune, tabără, d. stati, a sta, a se opri; bg. sîrb. stan, războĭ de țesut, rus. stanŭ, stațiune, stînă; litv. stónas, stațiune; alb. stan, ngr. stáni, stînă. V. stan, staniște, stanog). Îngrăditura în care staŭ oile ĭarna și vara și în care e și coliba ciobanuluĭ: într’o stînă-s 5-6 sute de oĭ. A o nemeri ca Țiganu Mercurea la stînă, a da de un chilipir la timp nepotrivit (că Mercurea e zi de post, și deci Țiganu nu putea să bea lapte). V. băcie, tîrlă, cîșlă.