stấnjen, -i, (stânjenel, stânjărel), s.m. – 1. Veche unitate de măsură pentru lungimi: „Doamne, mult tu ai muncit / Pântr-un stânjen de pământ” (Memoria 2001: 115). 2. (bot.) Plantă erbacee perenă, cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene (Iris pumila, Iris florentina). Coada cocoșului (Iris germanica) (Borza 1968: 88). – Din sl. sežinĭ, probabil contaminat cu sŭteženŭ „întins”, cf. rus. seženi (DER); Din bg. stă(n)žen (DEX).