1) stîng, -ă adj. (lat. *stancus, de unde și it. stanco, ostenit). Care e așezat spre acea parte a trupuluĭ în care se simt bătăile inimiĭ: mîna stîngă, ochĭu stîng. Care corespunde cu această parte a trupuluĭ îndreptat cu fața în ainte: partea stîngă a caseĭ (considerînd fața caseĭ ca fața omuluĭ), a rîuluĭ (considerînd ca față direcțiunea în care curge). S. f. Mîna stingă, partea stîngă: a scrie cu stînga; a locui, a o porni la stînga; a locui în stînga.