STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus.

STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență. – Din fr. stupide, lat. stupidus.

STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. De ce... să turbure această ultimă seară... amintind că viața e complicată și cu atît de absurde și stupide griji. C. PETRESCU, Î. I 11. Foarte umilit de ridicolul în care-l aruncase stupida lui supărare, Elefterescu a scoborît imediat tonul. POPA, V. 197. Simțea că-l sugrumă o emoție stupidă, revoltătoare. VLAHUȚĂ, O. A. III 116. ◊ (Adverbial) Cum să moară stupid, ca proștii, dintr-o ambiție a cuiva? CAMILAR, N. I 384. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; mărginit, nătîng; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește facultăți mintale reduse. Răspuns stupid.

stupíd adj. m., pl. stupízi; f. stupídă, pl. stupíde

stupíd adj. m., pl. stupízi; f. sg. stupídă, pl. stupíde

STUPÍD adj., s., adv. 1. adj. v. absurd. 2. adj., s. v. prost. 3. adj. v. prostesc. 4. adj. idiot, tâmpit. (O glumă ~.) 5. adv. v. prostește.

STUPÍD, -Ă adj. 1. (Adesea adv.) Lipsit de sens, de rațiune; absurd. 2. (Despre oameni) Idiot, prost, mărginit, tâmpit. [Cf. fr. stupide, lat. stupidus].

STUPÍD, -Ă adj. 1. (și adv.) lipsit de sens, de rațiune; absurd. 2. (despre oameni) care denotă lipsă de inteligență; idiot, prost, mărginit, nătâng. (< fr. stupide, lat. stupidus)

STUPÍD ~dă (~zi, ~de) 1) Care este lipsit de logică; fără rost; absurd; inept; alogic; aberant. Moarte ~dă. 2) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă lipsă de inteligență; neghiob; tâmp; nerod; netot; nătărău; prost; tont; năuc. /<fr. stupide, lat. stupidus

stupid a. și m. greoiu la minte.

stúpid, -ă adj. (lat. stúpidus). Prost, greoĭ la minte: om stupid. Care arată stupiditatea: răspuns stupid. Adv. Cu stupiditate. – Fals stupíd (după fr.).

STUPID adj., s., adv. 1. adj. absurd, ilogic, nelogic, nerațional, (livr.) irațional. (O situație ~.) 2. adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontotog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai este!) 3. adj. nătîng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, (livr.) inept, (înv.) prostatic. (O atitudine ~.) 4. adj. idiot, tîmpit. (O glumă ~.) 5. adv. neghiobește, nerozește, prostește. (S-a comportat ~.)