STRĂBÚN2, -Ă, străbuni, -e, adj. 1. Strămoșesc. Iar după datina străbună Cînd îi întinzi paharul plin, El nu bea pînă ce închină Și varsă jos un strop de vin. IOSIF, PATR. 23. Gloria străbună pe strămoși cinstește: În zadar nepotul cu ea se fălește, Cînd e, cum se-ntîmplă, un om de nimic. ALEXANDRESCU, M. 324. 2. Străvechi. Eu vă sărut, păreți străbuni, Pe varul vost’ scobit de ploaie. GOGA, P. 22. Domniță, aste scule străbune le primește Și-n semn de mulțumire cu ele te gătește. ALECSANDRI, T. II 93.