Dicționare ale limbii române

23 definiții pentru strungar

STRUGÁR s. m. v. strungar1.
STRUNGÁR1, strungari, s. m. Muncitor calificat în prelucrarea pieselor la strung. [Var.: (reg.) strugár s. m.] – Strung + suf. -ar.
STRUNGÁR2, strungari, s. m. Cioban care mână oile la strungă pentru a fi mulse. – Strungă + suf. -ar.
STRUGÁR s. m. v. strungar1.
STRUNGÁR1, strungari, s. m. Muncitor calificat în prelucrarea pieselor la strung. [Var.: (reg.) strugár s. m.] – Strung + suf. -ar.
STRUNGÁR2, strungari, s. m. Cioban care mână oile la strungă pentru a fi mulse. – Strungă + suf. -ar.
STRUGÁR s. m. v. strungar1.
STRUNGÁR1, strungari, s. m. Muncitor la strung. Acari, strungari, dulgheri de la atelier, hamali se adunară în fața ultimului vagon. DUMITRIU, N. 79. Lipit de odaia cizmarului sta Gheorghe, strungar în fier. ARDELEANU, D. 17. – Variantă: strugár (NEGRUZZI, S. III 268) s. m.
STRUNGÁR2, strungari, s. m. Ciobănaș care mînă oile la strungă pentru a fi mulse. V. mînător. Și pentru alții sună strungarii din tulnic. LESNEA, I. 34. Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humulești. CREANGĂ, A. 15.
strungár s. m., pl. strungári
strungár (muncitor la strung, cioban) s. m., pl. strungári
STRUNGÁR s. (reg.) strujitor. (E ~ de profesie.)
STRUNGÁR s. (reg.) mânător. (~ la oi.)
STRUNGÁR1 ~ă (~i, ~e) m. și f. Muncitor care lucrează la strung. /strung + suf. ~ar
STRUNGÁR2 ~i m. pop. Cioban care mână oile la strungă. /strungă + suf. ~ar
strungár, -ă, s.m. și n., adj. 1. (s.m.; pop.) cioban care mână oile la strungă, pentru a fi mulse; strungaci, strungaș, mânător, mânzar, mânzărar. 2. (s.n.; reg.; în forma: strungariu) preducea, potricală, perforator. 3. (s.m.; reg.) deschizătură îngustă prin care trec oile pe rând; strungă, portiță, strungăreață. 4. (s.n.; reg.) coclet (la războiul de țesut). 5. (reg.; în forma: strungariu) miuerușcă, femelă. 6. (adj.; reg.; despre oameni) cu strungăreață, strungaci, strungaș.
strungar m. lucrător la strung.
strungar m. cioban tânăr: care mână oile în strungă.
strugár m. (d. strug, ca și sîrb. bg. strugar). Est. Acela care lucrează cu strugu. – În vest strungar.
1) strungár m. (d. strungă). Băiat care mînă oile în strungă. V. scutar.
2) strungár m. Vest. Strugar.
STRUNGAR s. (reg.) mînător. (~ la oi.)
STRUNGAR s. (reg.) strujitor. (E ~ de profesie.)

strungar definitie

strungar dex

Intrare: strungar
strugar
strungar substantiv masculin