Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 960031:

STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic (din metal sau din intestine de animale) care, întins pe o cutie de rezonanță, vibrează producînd tonuri muzicale; coardă (1). Privighetoarea e mare artist și cred c-ar putea interpreta o melodie auzită pe strune. SADOVEANU, O. VI 332. Scripcarul și cobzarul își potriveau într-una strunele. BUJOR, S.99. Salută zdrăngănind din strune Bătînd cadența din picior Și cîntă, legănîndu-și capul, Cobzarul. IOSIF, V. 48. ◊ Fig. În odaie struna tăcerii rămase atît de întinsă că multă vreme nimeni nu cuteză s-o atingă. DAN, U. 103. Vîntule, nebunule, De ți-ai rupe strunele. PĂUN-PINCIO, P. 43. ◊ Expr. A cînta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a-i ține cuiva partea, a aproba tot ceea ce spune cineva, pentru a-i fi pe plac; a linguși pe cineva. Într-un an se duce la Iași cu cravată roșie pînă la brîu și ne cîntă în strună, într-altul ne împiedică serbarea. GALAN, Z. R. 13. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. A întoarce struna sau a o întoarce pe altă strună = a schimba cîntecul; fig. a-și schimba părerea, atitudinea; a întoarce foaia (v. foaie). Măi arcușe frățioare, Ia întoarce struna, Pentru dorul ce ne doare Să-i mai zicem una! DEȘLIU, G. 17. (Glumeț) A-i face cuiva spatele strună = a bate zdravăn. Sună bine-n cobză, sună, Să nu-ți fac spetele strună. ALECSANDRI, P. A. 58. 2. Sfoară întinsă, făcută din fire elastice și răsucite. Eu îmi ridic iarăși varga undiței și cercetez cele două muște artificiale ale strunei. SADOVEANU, O. A. II 199. Spînu se zvîrlise în picioare... bizuit în prăjină și în struna de treizeci de fire de coadă de cal. id. N. F. 102. Descalecă arcașii... Trag, strunele vibrează, sunînd zbîrnăitoare. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ (În legătură cu verbe de mișcare, sugerînd ideea de mers grăbit, fără ocoluri, drept la țintă) N-apucă să-și ieie măcar rămas bun de la copilă, ci plecă strună. ȘEZ. VIII 71. ◊ Expr. (Despre acțiuni, activități) A merge strună = a merge foarte bine, a fi în ordine perfectă. E greu să dai de căpătîi, Dar dacă dai, merg strună toate. COȘBUC, P. I 89. Treaba mergea strună; băieții schimbau tabla în toate zilele, și sîmbăta, procitanie. CREANGĂ, A. 4. Treaba mergea strună. NEGRUZZI, S. I 343. 3. Parte a frîului care se pune sub bărbia calului și se agață de cele două capete ale zăbalei. Cai clăbuciți la strune și zabale. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a ține de scurt (pe cineva), a înfrîna, a stăpîni. Noua curte domnească... era plină de o gloată posomorîtă pe care abia o ținea în strună un șireag îndesat de dorobanți. ODOBESCU, S. I 107. 4. Compus: struna-cocoșului = nume dat la două plante erbacee cu frunzele ovale și florile albe (Cerastium).

strună definitie

strună dex