STRÓMĂ, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante. 2. Organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire. – Din fr. stroma.

STRÓMĂ, strome, s. f. (Bot.) 1. Grup de lamele între care se găsește clorofila unor plante. 2. Organ de rezistență al unor ciuperci, în care se află elementele de înmulțire. – Din fr. stroma.

strómă s. f., g.-d. art. strómei; pl. stróme

strómă s. f., g.-d. art. strómei; pl. stróme

STRÓMĂ s.f. (Anat.) Rețea de suport a unui organ, alcătuită din țesut conjunctiv, vase și nervi. [< fr. stroma, cf. gr. stroma – covor].

STRÓMĂ s. f. 1. (anat.) rețea de suport a unui organ din țesut conjunctiv, vase și nervi. ◊ structura internă, spongioasă, a eritrocitului etc. 2. organ la unele ciuperci din hife în care se formează corpurile de fructificație. (< fr. stroma)

-STROM, v. -STROMĂ.

-STROMĂ (-STROM) „strat, extern, înveliș”. ◊ gr. stroma „covor, înveliș, saltea” > fr. -strome și -stroma, germ. -stroma, engl. id. > rom. -stromă și -strom.