Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru strig─âtur─â

STRIG─éT├ÜR─é, strig─âturi, s. f. Exclama╚Ťie onomatopeic─â; spec. specie a liricii populare, de obicei ├«n versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glume╚Ťe ori cu con╚Ťinut sentimental, care se strig─â la ╚Ťar─â, ├«n timpul execut─ârii unor jocuri populare; chiuitur─â, strig─ât. ÔÇô Striga + suf. -─âtur─â.
STRIG─éT├ÜR─é, strig─âturi, s. f. Exclama╚Ťie onomatopeic─â; spec. specie a liricii populare, de obicei ├«n versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glume╚Ťe ori cu con╚Ťinut sentimental, care se strig─â la ╚Ťar─â, ├«n timpul execut─ârii unor jocuri populare; chiuitur─â, strig─ât. ÔÇô Striga + suf. -─âtur─â.
STRIG─éT├ÜR─é, strig─âturi, s. f. Mic─â compozi╚Ťie ├«n versuri cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glume╚Ťe, care se strig─â ├«n timpul jocului la sate; chiuitur─â. B─âtr├«nul ├«╚Öi puse m├«nile-n chimir ╚Öi ├«ncepu a ├«ng├«na ├«ncet, din g├«t, dup─â tact, strig─âturile fl─âc─âilor. SADOVEANU, O. VII 252. Doinele le sub├«mp─âr╚Ťim ├«n sec╚Ťiunile: dragoste, dor ╚Öi jale... iar─â strig─âturile ├«n: strig─âturi glume╚Ťe ╚Öi strig─âturi satirice. JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. X.
strig─ât├║r─â s. f., g.-d. art. strig─ât├║rii; pl. strig─ât├║ri
strig─ât├║r─â s. f., g.-d. art. strig─ât├║rii; pl. strig─ât├║ri
STRIGĂTÚRĂ s. chiuit, chiuitură, (pop.) strigare, strigăt, (prin Transilv. și Maram.) horă. (~ la joc.)
STRIG─éT├ÜR─é s. v. r─âcnet, strig─ât, ╚Ťip─ât, urlet, zbier─âtur─â, zbieret.
STRIGĂTÚRĂ ~i f. Scurtă poezie populară, compusă din două sau din mai multe versuri, care se rostește în timpul unor jocuri populare. /a striga + suf. ~ătură
strigătură f. Tr. versuri satirice sau de dragoste pe cari flăcăii le cântă sau le strigă la hore, chiuind uneori la sfârșitul fiecării strigături.
strig─ât├║r─â f., pl. ─ş. Chiuitur─â, glum─â popular─â exprimat─â ├«n c├«te-va versur─ş improvizate ╚Öi strigate de juc─âtor ├«n hor─â.
STRIGĂTURĂ s. chiuit, chiuitură, (pop.) strigare, strigăt, (prin Transilv. și Maram.) horă. (~ la joc.)
strigătură s. v. RĂCNET. STRIGĂT. ȚIPĂT. URLET. ZBIERĂTURĂ. ZBIERET.
strig─âtur─â (├«n folclorul* rom├ónesc), specie muzical-poetic─â, ├«n versuri improvizate (cu con╚Ťinut umoristic ╚Öi satiric, mai rar liric), scandat─â de c─âtre unii dansatori ├«n timpul jocului (3). Are uneori func╚Ťie de comand─â. Ritmul s. ├«mprumut─â ritmul versului respectiv, v─âdind, prin aceasta, o relativ─â autonomie fa╚Ť─â de ritmul muzical ╚Öi de acela al pa╚Öilor.
strig─ât├║r─â, strig─âturi, s.f. ÔÇô Specie a liricii populare, ├«n versuri, cu caracter satiric; chiuitur─â. Dup─â unii autori, o reminiscen╚Ť─â a procesiunilor dionisiace, c├ónd totul era permis; ÔÇ×se cultiva vorba pe ╚Öleau, expresia batjocoritoare ce ├«mbrac─â formele strig─âturilor noastre populareÔÇŁ (Ni╚Ťu, 1988: 23): ÔÇ×Haide╚Ťi, fete, la c─âline, / C─â la gioc nu v─â ie nime; / Sunte╚Ťi multe ca iarba / ╚śi b─âtr├óne ca mamaÔÇŁ (Papahagi, 1925: 220). ÔÇô Din striga + suf. -─âtur─â (DEX, MDA).
strig─ât├║r─â, -i, s.f. ÔÇô Specie a liricii populare, ├«n versuri, cu caracter satiric; chiuitur─â. Dup─â unii autori, o reminiscen╚Ť─â a procesiunilor dionisiace, c├ónd totul era permis; ÔÇ×se cultiva vorba pe ╚Öleau, expresia batjocoritoare ce ├«mbrac─â formele strig─âturilor noastre populareÔÇŁ (Ni╚Ťu 1988: 23): ÔÇ×Haide╚Ťi, fete, la c─âline, / C─â la gioc nu v─â ie nime; / Sunte╚Ťi multe ca iarba / ╚śi b─âtr├óne ca mamaÔÇŁ (Papahagi 1925: 220). ÔÇô Din striga (< lat. *strigare) + -─âtur─â.
strig─âtur─â, strig─âturi s. f. (intl.) sentin╚Ť─â judec─âtoreasc─â.

Strig─âtur─â dex online | sinonim

Strig─âtur─â definitie

Intrare: strig─âtur─â
strig─âtur─â substantiv feminin