Dicționare ale limbii române

19 definiții pentru strejar

STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. (Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar.
STREJÁR s. m. v. străjer.
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e, subst. 1. S. m. Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Înv. și pop.) Paznic, strajă. 2. S. m. și f. Tânăr care aparținea străjeriei. 3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s. m.] – Strajă + suf. -ar.
STREJÁR s. m. v. străjer.
STRĂJÉR, străjeri, s. m. Paznic, santinelă. De jos sună o poruncă. Toți străjerii, pe podinele lor, se înturnară cu fața la palat. SADOVEANU, F. J. 409. Cîte un pahar de rachiu fu împărțit la fiecare străjer. GANE, N. I 161. În zori de zi străjerul vestește pe-un străin. COȘBUC, P. I 160. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, O. A. 166. ◊ Fig. Mai trăiești și-ți merge bine, Vechi străjer? Nu m-ai uitat? E de mult de cînd n-am stat, Ulmule, sub tine. COȘBUC, P. I 260. Lîngă piatra celei gropi Tu să-mi pui străjeri doi plopi. BELDICEANU, P. 101. – Variantă: (învechit) strejár, strejari (DAVILA, V. V. 95, ISPIRESCU, L. 117, ODOBESCU, S. III 110), s. m.
STREJÁR s. m. v. străjer.
străjér s. m., pl. străjéri
străjéră s. f., g.-d. art. străjérei; pl. străjére
străjér s. m., pl. străjéri
străjéră s. f., g.-d. art. străjérei; pl. străjére
STRĂJÉR s. 1. v. paznic. 2. v. plăieș.
STRĂJÉR s. v. pază, santinelă, strajă, veghe.
STRĂJÉR ~i m. 1) ist. Persoană care locuia la granițele de munte ale țării și se angaja să le păzească în schimbul unor privilegii; plăieș. 2) Persoană care are sarcina de a străjui ceva sau pe cineva; paznic. /strajă + suf. ~ar
străjer (străjar) m. paznic: un străjer îl întreabă CR. [Șerb. STRAJAR, gardian].
strejar m. V. străjer.
străjér m. (d. strajă; bg. sîrb. stražar). Est. Păzitor, paznic, santinelă. Tînăr care face parte din organizațiunea numită „Straja Țăriĭ”, p. apărarea patriiĭ. – Fem. străjereásă, pl. ese (fals străjeră!). – L. V. strejár.
strejár, strejuĭésc, V. străjer, străjuĭesc.
străjer s. v. PAZĂ. SANTINELĂ. STRAJĂ. VEGHE.
STRĂJER s. 1. pază, paznic, păzitor, strajă, (astăzi rar) priveghetor, (Mold.) sotnic, (înv.) prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, străjuitor, veghe, veghetor. (E ~ pe cîmp.) 2. (IST.) plăieș, (pop.) strajă.

strejar definitie

strejar dex

Intrare: străjer
strejar substantiv masculin