19 definiții pentru strejar
STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e,
s. m.,
s. f. 1. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor scutiri fiscale. ♦
P. gener. (
Înv. și
pop.) Paznic, strajă.
2. S. m. și
f. (
Înv.) Tânăr care aparținea străjeriei.
3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [
Var.: (
înv.)
strejár s. m.] –
Strajă +
suf. -ar.
STREJÁR s. m. v. străjer. STRĂJÉR, -Ă, străjeri, -e,
subst. 1. S. m. Persoană care avea obligația să păzească granițele (muntoase), în schimbul unor avantaje fiscale. ♦
P. gener. (
Înv. și
pop.) Paznic, strajă.
2. S. m. și
f. Tânăr care aparținea străjeriei.
3. S. m. Construcție formată dintr-un grup de stâlpi de lemn, montată lângă piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apăra de loviturile plutelor. [
Var.: (
înv.)
strejár s. m.] –
Strajă +
suf. -ar.
STREJÁR s. m. v. străjer. STRĂJÉR, străjeri,
s. m. Paznic, santinelă. De jos sună o poruncă. Toți străjerii, pe podinele lor, se înturnară cu fața la palat. SADOVEANU, F. J. 409. Cîte un pahar de rachiu fu împărțit la fiecare străjer. GANE, N. I 161. În zori de zi străjerul vestește pe-un străin. COȘBUC, P. I 160. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, O. A. 166. ◊
Fig. Mai trăiești și-ți merge bine, Vechi străjer? Nu m-ai uitat? E de mult de cînd n-am stat, Ulmule, sub tine. COȘBUC, P. I 260. Lîngă piatra celei gropi Tu să-mi pui străjeri doi plopi. BELDICEANU, P. 101. – Variantă: (învechit)
strejár, strejari (DAVILA, V. V. 95, ISPIRESCU, L. 117, ODOBESCU, S. III 110),
s. m. STREJÁR s. m. v. străjer. străjér s. m.,
pl. străjéri
străjéră s. f.,
g.-d. art. străjérei;
pl. străjére
străjér s. m., pl. străjéri străjéră s. f., g.-d. art. străjérei; pl. străjére STRĂJÉR s. 1. v. paznic. 2. v. plăieș. STRĂJÉR s. v. pază, santinelă, strajă, veghe. STRĂJÉR ~i m. 1) ist. Persoană care locuia la granițele de munte ale țării și se angaja să le păzească în schimbul unor privilegii; plăieș. 2) Persoană care are sarcina de a străjui ceva sau pe cineva; paznic. /strajă + suf. ~ar străjer (străjar) m. paznic: un străjer îl întreabă CR. [Șerb. STRAJAR, gardian].
străjér m. (d. strajă; bg. sîrb. stražar). Est. Păzitor, paznic, santinelă. Tînăr care face parte din organizațiunea numită „Straja Țăriĭ”, p. apărarea patriiĭ. – Fem.
străjereásă, pl. ese (fals străjeră!). – L. V.
strejár. strejár, strejuĭésc, V.
străjer, străjuĭesc. străjer s. v. PAZĂ. SANTINELĂ. STRAJĂ. VEGHE. STRĂJER s. 1. pază, paznic, păzitor, strajă, (astăzi rar) priveghetor, (Mold.) sotnic, (înv.) prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, străjuitor, veghe, veghetor. (E ~ pe cîmp.) 2. (IST.) plăieș, (pop.) strajă. Strejar dex online | sinonim
Strejar definitie
Intrare: străjer
strejar substantiv masculin