STRANGULÁ, strangulez, vb. I. Tranz. 1. A omorî pe cineva strîngîndu-l de gît; a sugruma, a gîtui. 2. A înăbuși, a sufoca. Evantia, frămîntînd între degete un colț de batistă, începu cu vocea stinsă, întretăiată de emoția care o strangula. BART, E. 349. 3. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă.