STRĂFIGÁ, străfíg, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A strănuta. Arapul odată străfigă de răsună odaia. I. CR. VI 334. 2. (Despre cai) A sforăi, a necheza. Tabac... La nas murgului pus-ai, Și murgul că-mi străfiga. PĂSCULESCU, L. P. 159.

STRĂFIGÁ¹, străfíg, vb. I. Tranz. (Reg.) A străpunge. – Din stră- + [în]fige.

STRĂFIGÁ², străfíg, vb. I. (Reg.) 1. Intranz. A strănuta. 2. Intranz. (Despre cai) A sforăi, a necheza. 3. Tranz. A scuipa.

STRĂFIGÁ vb. v. necheza, râncheza, strănuta.

străfíge (-g, -?), vb. – A strănuta. Origine necunoscută. (ALR, I, 78) și după Scriban, în Banat și Mold.

străfigá¹, străfig, vb. I (reg.) 1. a strănută. 2. a sughița. 3. (despre cai) a forăi; a necheza. 4. a scuipa.

străfigá², străfíg, vb. I (reg.) a străpunge, a pătrunde, a răzbate, a răzbi, a penetra.

străfigà v. a strănuta (provincialism oltenesc). [Origină necunoscută].

străfíg, a -á v. intr. (stră- și fig de orig. neșt. dar latină). Mold. (Șez. 32.76) Olt. Ban. Strănut. V. tr. Arunc ceĭa ce era aproape să’nghit. – Și -idá, -itá și -iá.

străfiga vb. v. NECHEZA. RÎNCHEZA. STRĂNUTA.