STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă.

STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás.

STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stivă.

STÍVĂ, stive, s. f. Mulțime de obiecte de același fel (și cu aceleași dimensiuni), așezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o grămadă; grămadă de obiecte astfel formată. – Din ngr. stivás.

STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. A aranja materialele sau încărcătura într-o magazie sau într-o navă, astfel încît să se asigure o cît mai bună utilizare a spațiului (și a echilibrului navei). V. stivui.

STÍVĂ, stive, s. f. Grămadă de lemne, de cărămizi sau de alte obiecte, clădite ordonat unele peste altele. Se îndeletniceau cu clădirea lăzilor în stive de douăzeci. DUMITRIU, N. 257. Mai aveau de tăiat stuf și de sporit stiva de lemne. SADOVEANU, P. M. 48. Luna se lăsase dincolo de stivele de scînduri din curtea fabricii de mobile. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 349. ◊ (Poetic) Resfiră ariile-n sat mireasma-n stive a fîneții Și fața cerului albastră au potopit-o norii-n trîmbe. STANCU, C. 105.

stivá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 stiveáză

stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve

stivá vb., ind. prez. 1 sg. stivéz, 3 sg. și pl. stiveáză

stívă s. f., g.-d. art. stívei; pl. stíve

STIVÁ vb. v. stivui.

STÍVĂ s. v. cală, hambar.

STIVÁ vb. I. tr. (Mar.) A așeza încărcătura unei nave în stivă. [< it. stivare].

STÍVĂ s.f. (Mar.) Magazie, loc pe o navă unde este așezată încărcătura. [< it. stiva].

STIVÁ vb. tr. a așeza mărfurile din magazia unei nave în stivă. (< it. stivare)

STÍVĂ s. f. 1. magazie, loc pe o navă unde este așezată încărcătura. 2. (mar.) cală. (< it. stiva)

stívă (-ve), s. f. – Grămadă de obiecte ordonate. It. (ven.) stiva, prin intermediere orientală, cf. ngr. στοίβα, bg. stiva. – Der. stiva, vb. (a face stive); stivaj, s. n. (operație de încărcare a unei nave), din it. stivaggio.

STÍVĂ ~e f. Grămadă în care elementele constitutive sunt așezate ordonat unele peste altele. O ~ de lemne. /<ngr. stiva, it. stive

stívă f., pl. e (ngr. stiva, d. vgr. stoiba). Grămadă de scîndurĭ (lemne, doage) așezate cu rînduĭală (clădite) una peste alta. V. teanc, clit.

stivéz orĭ stivuĭésc v. tr. Așez în stivă.

stiva vb. v. STIVUI.

stivă s. v. CALĂ. HAMBAR.