STECLÍ vb. IV v. sticli.

STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă.

STECLÍ vb. IV v. sticli.

STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scăpăra (de bucurie, de plăcere). ◊ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ Tranz. A aținti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. și reg.) steclí vb. IV] – Din sticlă.

STECLÍ vb. IV v. sticli.

STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci (ca sticla), a străluci, a scînteia, a sclipi. Porniră într-acolo, cu junghiurile și chimirurile late sticlind în săgetările soarelui. SADOVEANU, O. I 31. Tocmai în fund, tîrgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pîlpîie și dînsa ca o flacără. GÎRLEANU, L. 29. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Soarele bătea de cătră amiază și streșinile din sat de la Tarcău țîrîiau, sticlind șiraguri de mărgele vii. SADOVEANU, B. 113. 2. (Despre ochi) A străluci (mai ales de bucurie, plăcere, dorință). Ochii îi sticliră prin întunerec. DUMITRIU, B. F. 66. Pe fața albă, sticleau ochii în bură de lacrimi. SADOVEANU, O. I 250. Ochii albaștri-verzui îi sticleau inteligent și șiret. REBREANU, R. I 33. Toată fața i se limpezi și ochii îi sticleau în cap de beția unei bucurii copilărești și nestăpînite. VLAHUȚĂ, O. A. I 96. ◊ Expr. (În fraze interogative sau exclamative) (Cine știe) pe unde îi sticlesc ochii = (cine știe) unde se află, unde și cum trăiește. Ehei!... pe unde-i sticlesc lui ochii acuma... - Pe unde-i sticlesc ochii? Nu s-o fi-nsurat? – Ce-nsurat!... C. PETRESCU, O. P. II 84. Ghivornița cea de alaltăieri noapte m-o apucat în pădure, ș-am rătăcit poteca; de nu dădeam peste Văsui al dumitale în opcină, cine știe pe unde mi-ar fi mai sticlit ochii!... HOGAȘ, M. N. 192. A-i sticli (cuiva) ochii în cap = a fi deștept, vioi, drăcos. ♦ Tranz. (Cu complementul «ochii») A pironi, a aținti, a fixa (obiecte luminoase). M-am lungit în iarba de pe marginea drumului și am sticlit ochii la stele pînă după miezul nopții. HOGAȘ, DR. 259. – Variantă: (Mold.) steclí (SADOVEANU, Z. C. 332, CREANGĂ, P. 260, EMINESCU, N. 8, RUSSO, S. 22) vb. IV.

sticlí (a ~) (sti-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 să sticleáscă

sticlí vb. (sil. -cli), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sticlésc, imperf. 3 sg. sticleá; conj. prez. 3 sg. și pl. sticleáscă

STICLÍ vb. 1. v. străluci. 2. a luci, a scânteia, a sclipi, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)

STICLÍ vb. v. aținti, fixa, pironi, ținti, țintui.

A STICLÍ ~ésc intranz. 1) (despre lucruri) A avea un luciu ca de sticlă. 2) (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoții); a sclipi; a scânteia. ◊ Cine știe pe unde îi ~esc ochii cine știe unde se află (și cum o mai duce). [Sil. sti-cli] /Din sticlă

sticlì v. a luci fix: ochii săi sticliau.

sticlésc v. tr. (d. sticlă). Vest. Strălucesc în întuneric: ochiĭ lupuluĭ sticleaŭ în întuneric. – În est steclesc.

STICLI vb. 1. a licări, a luci, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a străluci. (Ochii îi ~.) 2. a luci, a scînteia, a sclipi, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)

sticli vb. v. AȚINTI. FIXA. PIRONI. ȚINTI. ȚINTUI.