sterp (-eárpă), adj. – Steril, neroditor. – Mr., megl. sterp. Lat. *exstirpus (Pușcariu 1644; Iordan, Dift., 48; Pascu, I, 160; Philippide, II, 641; E. Herzog, ZRPh., XXVI, 732; REW 3072; Rohlfs, Arch. Rom., IX, 159; Rosetti, II, 68), cf. alb. šterpe, slov. stirpa, it. de S stirpa, sterpa, streppa, ven. sterpa, friul. sterpe. Der. din gr. στέριφος (Weigand, Jb., XVI, 228; Drăganu, Dacor., II, 616; Diculescu, Elementele, 443; Rohlfs, EWUG, 2059; cf. Cihac, II, 702) este dificilă fonetic, cf. Tiktin. Der. din ngr. στέρφος (Scriban) ar impune o explicație pentru alterația finală. Der. sterp, s. n. (canal de scurgere la moară), numit așa pentru că este uscat pînă la funcționarea morii; sterpar, s. m. (cioban de oi sterpe); sterpătură, s. f. (femelă stearpă); sterpet, s. n. (turmă de oi sterpe); sterpos, adj. (steril); stîrpi (var. înv. sterpi, stărpi), vb. (a lăsa sterp, a steriliza; a avorta, a-și pierde sarcina; a pierde laptele, a înțărca; a se usca, a deveni arid, a se zvînta; a distruge, a elimina, a smulge din rădăcină); stîrpiciune (var. stîrpăciune, înv. sterpiciune), s. f. (sterilitate; pămînt steril); stîrpie (var. sterpie, stărpie), s. f. (înv., sterilitate); stîrpitură (var. stărpitură), s. f. (avort; avorton; femelă stearpă). – Din rom. provine săs. stirpê.