stereofonie definitie

9 definiții pentru stereofonie

STEREOFONÍE s. f. Procedeu de reproducere a sunetelor (înregistrate) caracterizat printr-o reconstituire a repartiției spațiale a surselor sonore care dă ascultătorului senzația că se află chiar în apropierea sursei; stereo. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonie.
STEREOFONÍE s. f. Procedeu de reproducere a sunetelor (înregistrate) caracterizat printr-o reconstituire a repartiției spațiale a surselor sonore care dă ascultătorului senzația că se află chiar în apropierea sursei; stereo. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophonie.
stereofoníe (-re-o-) s. f., art. stereofonía, g.-d. stereofoníi, art. stereofoníei
stereofoníe s. f. (sil. -re-o-) → fonie
STEREOFONÍE s.f. Procedeu de înregistrare și redare a sunetului, care permite reconstituirea spațială a sursei sonore în timpul audiției. [Gen. -iei. / < fr. stéréophonie].
STEREOFONÍE s. f. tehnică de înregistrare și redare a sunetului, care dă ascultătorului senzația de spațialitate a surselor sonore. (< fr. stéréophonie)
STEREOFONÍE f. Procedeu de înregistrare și de redare a sunetelor care dă ascultătorului senzația că se află lângă sursele sonore sau chiar în mijlocul lor. [G.-D. stereofoniei] /<fr. stéréophonie
stereofonie (< fr. stéréophonie < gr. stereos „solid” și phoné „sunet, voce”) (Fiz.) În general, disciplină care se ocupă cu localizarea sunetelor* în raport cu organul nostru receptor; în particular, tehnică electroacustică de reproducere spațială și de transmitere directă a sunetului care creează ascultătorului senzația de relief acustic (perspectivă sonoră), dându-i impresia că aude emisia sunetului din punctul (eventual mobil) în care se produce efectiv. În cazul audiției directe în sală, s. se realizează prin patru canale electroacustice, care încep cu microfoanele* instalate deasupra scenei și se termină cu difuzoarele* orientate spre public. Ascultătorul poate astfel localiza sursa emitentă: un instr. muzical plasat în stânga sălii este auzit din locul său, iar deplasarea pe scenă a unui cântăreț este percepută ca atare. În cazul sunetului înregistrat (pe disc*, bandă (III) de magnetofon* sau pe film cinematografic) se folosește tehnica s. cu două canale. Senzația de directivitate a sunetului se obține cu ajutorul a două difuzoare care emit simultan același sunet, dar cu intensități* puțin deosebite. Ascultătorul are impresia că aude sunetul din direcția în care este mai intens. Sala Palatului României a fost înzestrată încă de la construcție (1960) cu instalații s. de înaltă tehnicitate. ♦ În tehnica mai nouă a apărut s. „spațială” care se realizează din, cel puțin, patru direcții în așa fel încât, la redare, ascultătorul să aibă impresia că se află în mijlocul surselor sonore. Acest tip de s. sugerează spațiul sonor muzical, atribuind muzicii spațialitate și în redare și nu doar la nivel abstract (în cazul muzicii notate – la nivel de partitură*). Au apărut, astfel, lucrări, mai ales în muzica electronică*, ce urmăresc în mod special dimensiunea spațială a artei sonore. Desigur că în principiu, orice muzică poate fi înregistrată și redată prin s., dar perfecționarea tehnicii s. a dus la realizarea unor compoziții (1) care vizează tocmai aspectul stereo. De asemenea principiul s. s-a extins în concepția componistică devenind un procedeu independent de tehnica redării sau captării stereo cu aparate. S. se realizează „pe viu”, prin dispunerea instrumentiștilor în spațiu (stânga-dreapta, în triunghi, în careu, circular etc.). Mai mult, ordinea instr. în partitură este dată de grupele care creează (așezate pe scenă sau în sală) s. În acest sens sunt cunoscute compoziții de mare efect (stereo) semnate de compozitori ca Stockhausen (Gruppen für drei Orchester), Xenakis (Terretektorh), sau în muzica românească A. Stroe (Arcade – în care se realizează o omniprezență sonoră), M. Istrate (Concert pentru două orch. stereofonice) etc. Procedeul prin care un difuzor redă sunetele înalte, iar celălalt pe cele joase este s. artificială (pseudostereofonie), din ce în ce mai rar utilizată în redarea muzicii.
STEREO- „solid, în relief, tridimensional”. ◊ gr. stereos „solid, cubic, masiv” > fr. stéréo-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. stereo-. □ ~autograf (v. auto-, v. -graf), s. n., aparat pentru trasarea automată a curbelor de nivel și a liniilor de planimetrie după stereograme; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., întocmire a hărților cu ajutorul stereoautografului; ~bat (v. -bat2), s. n., masiv de zidărie care formează soclul unei construcții de tip clasic; ~campimetru (v. campi-, v. -metru1), s. n., aparat pentru măsurarea întinderii cîmpului vizual concomitent la ambii ochi; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., vectocardiografie tridimensională în care buclele vectoriale sînt înregistrate în plan frontal, sagital și orizontal; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru schițarea automată a planului unei localități pe baza stereogramelor; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., metodă de întocmire a hărților cu ajutorul stereogramelor; ~chineză (~cineză, ~kineză) (v. -chineză), s. f., reacție a organismului vegetal ajuns în contact cu o suprafață solidă la care tinde să adere sau s-o evite; ~cinefluorografie (v. cine-, v. fluoro-, v. -grafie), s. f., imagine radiocinematografică executată după principiul stereofotografiei, oferind imagini în mișcare cu aspect tridimensional; ~cinematografie (v. cinemato-, v. -grafie), s. f., cinematografie care redă imaginile în relief; ~cite (v. -cit), s. n. pl., celule cu pereții îngroșați, constituind stereomul; ~cromie (v. -cromie), s. f., tehnică de a executa picturi în relief folosind un strat de mortar special preparat; ~encefalotomie (v. encefalo-, v. -tomie), s. f., intervenție chirurgicală stereotactică urmărind distrugerea anumitor structuri din profunzimea encefalului cu ajutorul curentului electric și al izotopilor radioactivi; ~fil (v. -fil2), adj., cu frunze tari; ~fonie (v. -fonie1), s. f., procedeu de înregistrare și de redare a sunetului, permițînd reconstituirea spațială a sursei sonore în timpul audiției; ~fotocartograf (v. foto-, v. carto-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de stereorestituție, folosit la construcția grafică automată de planuri și hărți; ~fotogoniometru (v. foto-, v. gonio-, v. -metru1), s. n., aparat folosit la măsurarea unghiurilor și a direcțiilor unghiulare din cîmpul stereogramelor formate din fotograme conjugate; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., 1. Ramură a fotografiei care se ocupă cu tehnica obținerii fotografiilor conjugate. 2. Dublă imagine constituită prin fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă), s. f., stereogramă*; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., facultate de a recunoaște prin simțul tactil, fără participare vizuală, proprietățile fizice ale obiectelor; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru1), s. n., aparat utilizat pentru controlul informației stereofonice și pentru aprecierea diferenței de intensitate și de fază între semnalele stereofonice; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în stereografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., arta de a reprezenta prin proiecții corpurile solide pe o suprafață plană; ~grafometru (v. grafo-, v. -metru1), s. n., aparat fotogrammetric care servește la stereorestituția expeditivă a fotogramelor conjugate și la executarea fototriangulației radiale; ~gramă (v. -gramă), s. f., grup de două fotografii ale aceluiași obiect care, privite la un stereoscop, permit obținerea imaginii în spațiu a obiectului; sin. stereofotogramă; ~izomeri (v. izo-, v. -mer), s. m. pl., substanțe izomere care diferă între ele prin modul de aranjare în spațiu a atomilor dintr-o moleculă; ~izomerie (v. izo-, v. -merie), s. f., proprietate a unor substanțe de a forma stereoizomeri; ~metrie (v. -metrie1), s. f., ramură a geometriei care studiază determinarea și măsurarea volumului corpurilor solide; ~metrograf (v. metro-2, v. -graf), s. n., aparat automat utilizat pentru restituția grafică și numerică a fotogramelor nadirale pe cupluri izolate; ~metru (v. -metru1), s. n., 1. Instrument care servește la determinarea volumelor corpurilor solide. 2. Aparat cu ajutorul căruia se întocmesc hărțile topografice sau se măsoară elementele spațiale ale obiectelor fotografiate; ~micrometrie (v. micro-, v. -metrie1), s. f., tehnică a măsurării paralaxelor stereoscopice cu ajutorul stereomicrometrului; ~micrometru (v. micro-, v. -metru1), s. n., instrument care servește la măsurarea paralaxelor longitudinale pe cupluri de fotograme; ~microscop (v. micro-, v. -scop), s. n., microscop binocular la care preparatele pot fi observate stereoscopic; ~microscopie (v. micro-, v. -scopie), s. f., tehnica observației la stereomicroscop; ~monoscop (v. mono-, v. -scop), s. n., dispozitiv optic pentru examinarea vizuală stereoscopică a imaginilor fotografice conjugate; ~nomogramă (v. nomo-1, v. -gramă), s. f., nomogramă construită pe principiul proiectării și observării stereoscopice; ~oftalmoscop (v. oftalmo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop folosit pentru examinarea stereoscopică a interiorului ochiului; ~oftalmoscopie (v. oftalmo-, v. -scopie), s. f., operație de examinare a interiorului ochiului cu ajutorul unui stereooftalmoscop; ~pantograf (v. panto-, v. -graf), s. n., aparat de stereorestituție folosit la întocmirea de hărți topografice după stereograme aeriene și terestre; ~pantometru (v. panto-, v. -metru1), aparat de stereorestituție folosit pentru măsurarea stereoscopică pe fotograme negative și pozitive; ~planigraf (v. plani-, v. -graf), s. n., aparat folosit pentru întocmirea de hărți și planuri topografice, după stereograme aeriene și terestre; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., partea solidă a protoplasmei celulare; ~radiofotografie (v. radio-, v. foto-, v. -grafie), s. f., radiofotografie tridimensională; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., radioscopie care dă senzație de relief; ~scop (v. -scop), s. n., instrument optic prin care două imagini suprapuse prin vederea binoculară dau impresia unei singure imagini în relief; ~scopie (v. -scopie), s. f., 1. Ramură a opticii care studiază vederea în relief, metodele și instrumentele stereoscopice. 2. Procedeu de înregistrare și de redare a imaginii, care permite reconstituirea tridimensională a subiectului fotografiat sau filmat; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe tari; ~spondili (v. -spondil), s. m. pl., subordin de amfibieni stegocefali fosili, care au trăit din devonian pînă în triasic, cu craniul complet osificat și cu vertebre puternice rezultate din contopirea mai multor piese; ~tahigraf (v. tahi-, v. -graf), s. n., aparat folosit în tahimetrie pentru măsurarea distanței de la punctul de stație la un anumit punct din teren, bazat pe principiul stereoscopului; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Metodă de identificare radiologică a unor structuri nervoase. 2. Tiginotaxie*; ~telemetrie (v. tele-, v. -metrie1), s. f., telemetrie bazată pe măsurători stereoscopice; ~telemetru (v. tele-, v. -metru1), s. n., telemetru folosit în stereotelemetrie; ~tipie (v. -tipie), s. f., 1. Procedeu de multiplicare a zațului sau a clișeelor tipografice prin turnare în forme solide. 2. Simptom al unor boli mintale, manifestat prin repetarea stereotipă a acelorași cuvinte sau mișcări; ~tomie (v. -tomie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul metodelor de tăiere, de fasonare și de îmbinare a corpurilor solide utilizate în construcții; ~top (v. -top), s. n., aparat de stereorestituție folosit pentru întocmirea hărților la scări mici; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de stereorestituție care folosește proiecția optică și acționarea mecanică; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a întocmirii hărților topografice cu ajutorul stereorestitutoarelor la scări mici; ~topometrie (v. topo-, v. -metrie1), s. f., tehnică a determinării coordonatelor în spațiu și a întocmirii de planuri topografice cu ajutorul stereorestitutoarelor; ~topometru (v. topo-, v. -metru1), s. n., aparat fotogrammetric folosit la întocmirea de planuri și de hărți topografice.

stereofonie dex

Intrare: stereofonie
stereofonie substantiv feminin
  • silabisire: -re-o-