steag (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. stĭegŭ, steag, d. vgerm. stanga, ngerm. stange, prăjină, drug, ștangă; rus. stĕagŭ, pîrghie, steag, pol. stega, drug, sîrb. steg, steag. V. ștangă). Bucată de pînză fixată pe un fel de lance saŭ pe un catarg: steagu țăriĭ e sfînt. Odinioară, escadron. V. drapel, stindard, fanion, bandieră. – Fie-care stat are un steag propriŭ, care diferă de al altuĭ stat pin colorĭ saŭ pozițiunea colorilor. Fie-care regiment are steagu luĭ, care e considerat ca un lucru absolut sfînt. Pe bastimente steagu se înaltă în vîrfu unuĭ catarg fiind tras c’o sfoară care se învîrtește pe o macara. La consulate, legațiunĭ și ambasade, ca și pe bastimente, fîlfîĭe steagu național, - Colorile steaguluĭ romînesc îs albastru, galben și roș începînd de la băț. În armată i se zice drapel, da poporu nu zice de cît steag. – Steagu alb e semnu păciĭ (Tot alb era și steagu regilor Franciiĭ). Steagu roș e semnu revolutiuniĭ și simbolizează sîngele de „boĭer” saŭ de „cĭocoĭ”, adică de „om bogat”, de care, de cînd e lumea, a fost doritoare demagogia. (Tot roș e și steagu statelor musulmane).