stîng (-gă), adj. – În partea unde se află inima. – Mr. (a)stînga, megl. stǫng. Lat. *stancus „obosit”, cf. it. stanco „obosit” (Battisti, V, 3617), v. it. mano stanca „mîna stîngă” (Tiktin; REW 8225; Kisch, Dacor., IV, 774-76; Candrea), alb. štenk. – Der. stîngaci, adj. (care scrie sau lucrează cu mîna stîngă; greoi, neîndemînatic); stîngăcie, s. f. (calitatea de a fi stîngaci; neîndemînare).